ACTUALITATE 21 noiembrie 2016

Aproape 30 de persoane au jucat ţurca la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 2217 vizualizări

Aproape 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 8 şi 65 de ani, au luat parte sâmbătă, 19 noiembrie, la organizarea unui joc demonstrativ de ţurcă (țurcă la cerc), desfăşurat la baza sportivă Ciucaş din zona Camping a Întorsurii Buzăului. Scopul evenimentului a fost cel de aducere aminte a jocului de ţurcă şi transmiterea acestuia către tinerele generaţii.

„Activitatea s-a desfăşurat între orele 14 şi 16.30. Toți participanții au fost foarte entuziasmați pentru realizarea acestui eveniment. Indiferent de vârstă (copii de 8-10 ani care au jucat pentru prima dată acest joc) sau adulți și vârstnici (40-65 de ani, care au redescoperit jocul după trei decenii), participanţii s-au jucat cu zâmbetul pe buze, domnind deopotrivă spiritul de competiție şi veselia”, ne-a declarat Dan Buzea, managerul de proiect.

Regulile jocului de ţurcăturca la Intorsura (1)

Potrivit coordonatorilor evenimentului, jocul de ţurcă este un „strămoş” al celebrului joc de baseball, practicat în special în Statele Unite ale Americii.

În ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentului de sâmbătă de la Întorsura Buzăului, coordonatorul ne-a explicat regulile jocului: „Echipele au fost alese la fața locului de către 2 căpitani desemnați de majoritatea participanților. Regulamentul a fost stabilit de comun acord (punctajul, numărului de jocuri etc.), reguli flexibile acceptate de toți jucătorii. La jocul de țurcă nu există limită de timp. Echipa care ajunge prima la punctajul stabilit la începutul jocului este declarată câștigătoare (ex: cu această ocazie s-a jucat până la 3000 de puncte). O echipă se află la bătaie (cu bastonul/bățul este lovită țurca-denumirea bățului mai mic), în timp ce echipa adversă se află la prindere. Fiecare jucător al echipei de la bătaie este poziționat în interiorul cercului și trebuie să lovească țurca cât mai departe în terenul de joc. Dacă ţurca este prinsă de un jucător al echipei aflată la prindere, aceasta din urmă acumulează 1000 de puncte și jucătorul este eliminat de la bătaie. Dacă ţurca nu este prinsă, atunci un jucător al echipei aflate la prindere aruncă ţurca spre cercul în care se află jucătorul aflat la bătaie. Dacă ţurca se oprește în cerc, jucătorul este eliminat și îl înlocuieşte un alt coechipier pentru continuarea jocului. Jucătorul aflat în cerc are posibilitatea să se apere cu ajutorul bastonului lovind țurca ce se îndreaptă spre el. Punctele se acumulează pe baza pașilor numărați de jucătorul aflat în cerc și până la locul în care cade „țurca”/ bățul mic, după ce aceasta este aruncată spre cerc de un jucător al echipei aflată la prindere. Când toți jucătorii echipei aflate la bătaie sunt scoși din cerc, atunci se face rocada și echipa de la prindere va urma la bătaie. Echipa care ajunge la scorul stabilit la începutul jocului este declarată câștigătoare. La finalul jocului, echipa câștigătoare este cărată în spate de echipa învinsă (aceasta era una din pedepsele jocului de ţurcă)”, spune Dan Buzea.turca la Intorsura (2)

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni” prin reprezentanţii Dan Buzea şi Florin Herțeg, în parteneriat cu Asociaţia Sportivă „Ciucaş” Întorsura Buzăului, reprezentată la eveniment de Costel Iagăr şi Constanin Banciu, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, reprezentat de Alexandra Cîrlănescu, Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului, reprezentantă de Mihaela Popica și Roxana Bularca, Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Covasna, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică – Valea Zânelor” din Covasna.

turca la Intorsura (3)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
stelian, 22 noiembrie 2016
... altii o joaca in parlament, si o joaca bine, ca dovada...!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.