ACTUALITATE 21 noiembrie 2016

EDITORIAL. Încă o victimă inocentă intimidată?!

de Covasna Media | 1158 vizualizări

UDMR va face din nou demonstraţie pe străzi?! Nu ştim încă. După manifestaţiile pentru Beke la Tg. Secuiesc a urmat o pauză de reflecţie. Pentru Arpi al nostru n-au manifestat. Nu pentru c-ar fi fost de acord cu acuzaţiile aduse primarului de către procurorii DNA, ci pentru că nu poţi ieşi în stradă ori de câte ori procurorii îi cercetează pe etnicii maghiari bănuiţi că ar fi încălcat legea. Nici PSD-ul nu mai procedează astfel, teatrul de luptă s-a mutat în Parlament, unde cererile procurorilor pentru ridicarea imunităţii aleşilor cad ca ciorile de pe gard la minus 50 de grade Celsius. Acum câteva zile liderii Uniunii s-au trezit, însă, din nou la viaţă şi acţiune, manifestând paşnic în mai multe oraşe din Ardeal împotriva DNA, care cercetează avizele pentru înfiinţarea unei şcoli cu predare exclusiv în limba maghiară la Târgu Mureş. Toate acţiunile astea au primit binecuvântarea de la vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, care a promis sprijin necondiţionat celor care se sacrifică pentru interesele comunităţii maghiare, indiferent câte şi ce acuzaţii li se aduc de către procurorii români, care îi hărţuiesc şi intimidează „sub pretextul luptei anticorupţie”.

Zilele trecute ne-a ajuns din urmă altă veste tristă: primarul Kis József, din Zagon, era percheziţionat la locuinţa lui şi la cea a fiului, dar şi la locul de muncă, pentru nişte afaceri cu retrocedări şi alte marafeturi, plănuite inclusiv cu prea-cinstitul puşcăriaş Viorel Hrebenciuc pe vremea când fostul lider PSD tăia şi împărţea păduri după bunul plac, evident contra-cost. Ştirea cu pricina a scos internauţii din amorţeală, ei împărtăşindu-şi satisfacţia şi totodată mirarea că lucrul se-ntâmplă atât de târziu. Iată ce spune Asociaţia Pro Covasna: „Chiar ne întrebam când îl vor sălta mascaţii pe acest individ, care dintr-un simplu salariu de bugetar a ajuns să fie proprietarul a sute de hectare de pădure, maşini de lux, cabane, hoteluri şi câte şi mai câte. Bravo, băieţi!”. Şi cel care semnează Valaki: „De zeci de ani acest primar are legături suspuse la Bucureşti. Chiar sunt curios dacă vreodată cineva îi va găsi un nod în papură prin care să i se taie craca”...

Nu-l putem acuza de nimic pe primarul Kis József, până una-alta el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar nu putem trece peste evidenţe: oamenii care îl cunosc aşteptau de mult acest moment. Au sau n-au dreptate, nu noi hotărâm, Justiţia se va pronunţa mai devreme sau mai târziu. Important este, însă, altceva: vor ieşi liderii UDMR, maghiarii din Zagon şi din întregul judeţ să-l apere în stradă pe primarul din Zagon în plină campanie electorală? Dacă da, înseamnă că interesele politice rimează perfect cu cele etnice, indiferent de persoană. Dacă nu, înseamnă că şi la UDMR există cauze nobile, pentru care merită să faci scandal, dar şi cauze pentru care nu merită să te dai în spectacol. Nu e treaba noastră să judecăm cine, de ce şi pentru ce luptă, s-ar putea ca nici membrii acestui partid să nu înţeleagă mare lucru din ce li se propune uneori.

Eu unul nu cred că UDMR va solicita sprijinul populaţiei din Zagon în cazul primarului Kis József. Acţiunea e încă la început şi nu merită osteneala. Dacă va fi pus sub acuzare şi urmărit penal, atunci socoteala s-ar putea schimba, iar primarul s-ar putea înscrie în categoria atât de invidiată propusă de vicepremierul ungar Semjen Zsolt: „Lideri maghiari care luptă pentru interesele şi supravieţuirea comunităţii lor”. Oarecum ciudat, primarul din Zagon ar putea intra şi în „corpul de politicieni români ilegalişti”, unul destul de numeros, constituit pe baza condamnării lor la ani grei de închisoare pe criterii politico-etnice. Acest „corp” de funcţionari, prevestit cu ani în urmă de Dan „Felix” Voiculescu şi Adrian Năstase, pe mulţi va popi după ce se va extrage din puşcării şi se va relansa în viaţa publică. Astfel încât, cu gândul la trecutul nostru apropiat, nu pot spune decât: viitor de aur ţara noastră are!

Dumitru Manolăchescu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Igazság, 23 noiembrie 2016
Domnule Manolachescu, Daca tot v-ati legat de Beke, inocenta si UDMR, dati macar un exemplu sa fie si adevarat. Stiti UDMR s-a delimitat din primul moment de Beke Istvan! Oamenii au iesit pe strada citeste integral
zoli, 22 noiembrie 2016
De ani de zile se stie ca umbla cu lucruri necurate. Normal ca este o victima persecutata ....
stelian, 22 noiembrie 2016
Deja UDMR-ul a dat un comunicat lamuritor si care nu lasa loc de echivoc " e dosar "politic" si ne vom apara"!!!! Mai mult de atat....!
lili, 22 noiembrie 2016
Am cautat pe site-ul Primariei Zagon Declaratia de Avere si de Interese a Primarului din Zagon si a celorlalti angajati! NU exista, site-ul exista, e functional, dar cuprinde cateva generalitati si citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.