ACTUALITATE 22 noiembrie 2016

EDITORIAL. Mai avem timp?!

de Covasna Media | 1004 vizualizări

Octavian Paler este unul din puţinii oameni la care m-am uitat mereu cu sfială şi durere. Mă durea ceva privindu-l, citindu-l sau ascultându-l. Mă durea sufletul, mă prăvăleam în întunericul celor vinovaţi de neştiinţă – aflasem târziu despre luptătorii anticomunişti din munţii Făgăraşului, cei care se ascundeau în Lisa natală a scriitorului, poetului, jurnalistului Octavian Paler. Motiv pentru care nu i-am înţeles de la început revolta, încrâncenarea, scârba faţă de „corifeii” timpurilor de după 1989.

Am citit, însă, mare parte din ce a scris, descoperind un sentimental timid, dominat de răfuieli cu sine şi cu alţii ca de un demon culcuşit într-o inimă prea mare pentru un biet trup. Cu vreo cinci ani înainte de a muri, în 2002 mai exact, a apărut pe piaţă volumul „Scrisori imaginare”, în care am descoperit un alt Octavian Paler. Vă las să citiţi, să vă desfătaţi inima şi mintea cu versurile din poezia „Avem timp”. De fapt, nu-i o poezie, e o mărturisire a patimilor şi speranţelor unui suflet chinuit. (Dumitru Manolăchescu) 

Avem timp pentru toate.

Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,

să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,

să-i judecam pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli,

să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm dup-aceea,

avem timp să primim daruri şi să nu înţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.

Când să facem şi asta - murim.

Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească

tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.

Restul... depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie

altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat că durează ani să câştigi încredere

şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.

Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă

ci PE CINE ai.

Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca. 15 minute

după aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.

Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă

ci cu ceea ce poţi tu să faci.

Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor

ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia

orice lucru are două feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde

s-ar putea să fie ultima oară când ii vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp

după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie

indiferent de consecinţe.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc

dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat

dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă

iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.

Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu

nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.

Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten

oricum te va răni din când în când,

iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii

câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,

lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea

dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc

şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.

Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc

şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru

şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe

cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore

de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat

când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat ca scrisul ca şi vorbitul

poate linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult

îţi sunt luaţi prea repede...

Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama

unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc

ca să pot să fiu iubit.

Teme articol: poezie paler timp
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
natasa, 23 noiembrie 2016
O poezie de suflet, cu un mesaj adevarat, scrisa de un poet de exceptie. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.