ACTUALITATE 7 noiembrie 2016

Atlas digital al siturilor dacice din Estul Transilvaniei, realizat în cadrul proiectului ZBOR

de Agerpres | 1018 vizualizări

O echipă formată din arheologi, istorici, muzeografi şi graficieni a realizat primul atlas digital al siturilor dacice din Estul Transilvaniei, în cadrul proiectului ZBOR, coordonat de Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Atlasul cuprinde o bază de date cu cele mai reprezentative situri fortificate din zonă, hărţi interactive, imagini aeriene şi reconstituiri artistice care pot fi accesate de orice persoană interesată de istorie, cultură şi natură. Realizatorii platformei au precizat că, pe măsură ce cercetarea va avansa, vor adăuga materiale noi, iar în curând vor finaliza un film documentar şi vor traduce materialele în limbile maghiară şi engleză.

Managerul de proiect Dan Ştefan a declarat că proiectul „ZBOR (Ziduri, Bastion, Oraşe, Ruine). Mai aproape de cetăţile dacice din estul Transilvaniei“, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi-a propus să valorifice, în premieră, un patrimoniu arheologic de mare interes regional şi naţional, cu potenţial de „brand cultural“, rămas, însă, într-un „con de umbră al finanţărilor şi iniţiativelor de promovare oficiale“.

Potrivit acestuia, în Estul Transilvaniei sunt peste 50 de foste cetăţi şi 200 de aşezări dacice, unele foarte cunoscute, cum ar fi cetatea dacică din staţiunea Covasna, altele încă învăluite de mister.

„Proiectul ZBOR are ca ţintă documentarea şi promovarea publică prin filmări şi imagini aeriene a minimum 12 situri fortificate datate la sfârşitul celei de-a doua epoci a fierului. Intenţia echipei implicată în documentarea acestor situri este însă aceea de a extinde catalogul siturilor şi ulterior limitelor de timp aferente proiectului ZBOR, pe măsură ce cercetarea va progresa în funcţie de resursele disponibile pentru aceste activităţi, cu referinţe atât despre situri fortificate, cât şi despre situri nefortificate sau descoperiri întâmplătoare din zona geografică şi intervalul temporal de interes“, a spus acesta.

Proiectul este finanţat cu 60.000 de lei de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este realizat în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică - Valea Zânelor“ din staţiunea Covasna şi Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Carpaţii Răsăriteni“ din Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.