ACTUALITATE 10 noiembrie 2016

Orice școală îți oferă doar un schelet pe care tu să construiești. E datoria ta să te formezi ca un profesionist!

de Observatorul de Covasna | 1178 vizualizări

De vorbă cu Simona Stoica – protagonista unei ascensiuni profesionale impresionante în cadrul companiei Lenovo!

Simona Stoica este tânăra născută în Sfântu-Gheorghe despre care în România se vorbește că a avut cea mai spectaculoasă ascensiune profesională în domeniul marketing-ului. Dacă până nu demult a coordonat activităţile locale de marketing ale companiei chineze Lenovo, Simona a fost promovată de curând pe poziţia de director de comunicare pentru întreaga regiune - Europa de Est şi Turcia. Despre „secretele“ unui asemenea succes profesional și despre șansele unui covăsnean de a se realiza la un astfel de nivel, citiți într-un interviu special acordat de Simona, în exclusivitate pentru Observatorul de Covasna.

D.S.: În primul rând hai să-i facem pe oameni să înțeleagă dimensiunea companiei în care lucrezi și a responsabilităților pe care tu le ai. Lenovo e probabil cel mai mare producător de computere din lume și compania chineză se află într-o expansiune extraordinară. Ce înseamnă să lucrezi pentru acest gigant?

S.S.: Lenovo este producătorul numărul 1 de PC-uri atât în lume cât și în România. Suntem 55.000 de angajați la nivel mondial și suntem prezenți în 160 de țări. Cred că frumusețea în a lucra la Lenovo vine din faptul că suntem uniți prin diversitate. Chiar dacă suntem un gigant chinez, cei mai mulți executivi sunt europeni, localizați în diverse colțuri ale lumii. Și acesta este un efect pozitiv al globalizării. Tot din cultura Lenovo extrag și valoarea de ownership: adică spunem ceea ce facem și facem ceea ce spunem. Ceea ce este foarte interesant este să ai contact zilnic cu oameni din culturi diferite, cu obiceiuri diferite. Chiar dacă între noi există câteva bariere - de limbă și de cultură - suntem toți guvernați de aceeași valoare: să oferim cele mai bune experiențe consumatorilor noștri, prin produsele și serviciile pe care le promovăm.

D.S.: Ce presupune job-ul pe care ai fost promovată de curând și cum arată pentru tine o săptămână de muncă, în general?

S.S.: Până de curând am coordonat campaniile de marketing și corporate pentru România - în toate diviziile - PC-uri, tablete, smartphone-uri și servere, în toate verticalele sale, atât de consumer cât și cele de business. Timp de aproape 6 ani, am „crescut“ împreună cu notorietatea brandului Lenovo, având parte de cea mai bună școala de marketing. În iulie (2016) am acceptat provocarea să coordonez campaniile de comunicare externă și internă Lenovo, în 11 țări din Europa de Est și Turcia.

Nicio săptămână de lucru nu seamănă cu alta. Sunt în contact permanent cu agențiile de PR și cu managerii de marketing din țările pe care le coordonez. Desigur, cooperez și cu echipa globală de comunicare în inițiativele comune. Analizez, planific strategii de comunicare, implementez și le evaluez. Creionul și hârtia sunt cele mai importante instrumente, îmi fac notițe despre orice idee am. Lucrez pentru un producător de tehnologie, dar pentru mine scrisul de mână nu va muri niciodată.

D.S.: Ce cale ai urmat tu pentru a ajunge aici? Ce studii ai făcut, cum te-ai format? Sau mai pe scurt, ce CV trebuie să ai pentru a ajunge director regional de comunicare la Lenovo?

S.S.: Nu cred ca există o școală perfectă pe care să o urmezi pentru a obține un job într-o corporație, la nivel regional. În mod sigur, în domeniul meu, îți trebuie o școală de comunicare, dar cred că mai importantă e experiența pe care o dobândești în timp. Eu am absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene - UBB, Cluj-Napoca. Eram pregătită mental să accesez un job la o instituție europeană. Dar inima mea era înspre comunicare. În timpul facultății am activat în organizația studențească a facultății, unde am experimentat tainele comunicării cu presa. Acolo am învățat ce înseamnă un interviu sincron, cum să redactezi un comunicat de presă pe care să ți-l preia cel puțin o publicație și cum să faci evenimente cu rezultate măsurabile. Între timp, am avut o bursă de studii (Erasmus) în Slovenia, unde am dat nas în nas cu vestul și cu sistemul educațional bazat pe practică și mai puțin pe teorie. Nu mi-a fost de-ajuns, și cu haine câte încap într-o valiză, fără să cunosc pe nimeni, m-am mutat în București unde am absolvit cursurile de master în Campanii de Comunicare în Relații Publice și Publicitate (Universitatea București).

D.S.: Pe lângă școală, ce mai trebuie să faci? Care sunt lucrurile care clădesc astăzi o carieră, SStoicape lângă interesul pe care îl acorzi studiului. Pentru că trăim într-o țară în care școala n-a adus întotdeauna cel mai bun fundament practic viitorilor profesioniști...

S.S.: Cred că trebuie să citești. Mult. Din domeniul tău și în afara domeniului tău. Să fii la curent cu tendințele din industrie și să fii un „om al oamenilor“. Să știi când să mergi mai departe și când să te oprești. Dar înainte de toate, cred că pe lângă orice școală și pregătirea ta, trebuie să știi ce vrei. De la tine și de la cei din jurul tău. Orice școală îți oferă doar un schelet pe care tu să construiești. E datoria ta să te formezi ca un profesionist. Școala românească n-aș critica-o. Până la urmă, ca tine și ca mulți alții, și eu sunt produsul școlii românești.

D.S.: Care sunt calitățile care crezi tu că au făcut ca succesul tău profesional să se întâmple. Și care crezi că sunt lucrurile la care mai trebuie să lucrezi, pentru ca această ascensiune să nu se oprească aici?

S.S.: Ambiția și dorința de a fi mai bună mereu. Și chiar dacă uneori am fost pe locul doi, cred că m-am străduit mai mult. Nu m-am oprit niciodată să cred în mine, chiar și atunci când a fost mai greu. Și am primit și un gram de noroc la momentul potrivit. Sunt de părere că o dată cu experiența, ca atunci când ai urcat un munte, trebuie să îi ajuți și pe cei din urmă.

D.S.: Cât de mult a contat contextul în care te-ai format? Comunitatea, școala, mediul multicultural cu beneficiile dar și provocările lui... au avut fiecare rolul lor? Te-au ajutat, te-au motivat?

S.S.: Foarte mult m-a influențat. Fiecare dintre noi e rezultatul anturajului său și ne place sau nu, anturajul nostru ne influențează Simona_Stoica_cropmentalitatea. Dacă ești un om foarte credincios, te bucuri de încurajările celor din jur (credincioși la rândul lor) și te motivează să mergi mai departe.

Cu timpul realizezi că e mai important să îți pui la punct un sistem solid de valori unde la baza piramidei trebuie să stea bunul simț. Și factorii externi au fost importanți în formarea mea profesională. Gândește-te doar la generația mea care a avut acces la informație prin internet, față poate, de una din urmă. Nu mai spun de comunitatea în care trăiești, cercul tău de prieteni cât de mult îți influențează stilul de viață.

D.S.: Sfântu-Gheorghe e un oraș mic, cu resurse umane parcă tot mai puține. Și totuși, ipotetic vorbind, ce-ar trebui să facă un angajator pentru a atrage aici oameni cu calitățile tale?

S.S.: Cred ca e important ca un angajator să-i ofere angajatului său încrederea că este expertul în domeniul în care a fost angajat. Toți ne pricepem la fotbal, mașini, politică și mai nou, în marketing. O dată cu încrederea oferită, cred că se văd și rezultatele.

Desigur, o formă de control este necesară, dar nu cred în micro management. La rândul său, un angajat trebuie să fie deschis la a lucra în echipă și să-și asume decizia pe care o ia (implicit a efectelor negative în cazul uneia nepotrivite).  Nu am cunoscut până acum o rețetă perfectă, dar consider că un tango se dansează în doi.

D.S.: Câteva lucruri despre România. Cât de importantă e ea pentru Lenovo? Dar pentru piața IT în general? Contăm ca și piață? Sau mai mult din perspectiva resursei umane?

S.S.: România este foarte importantă pentru Lenovo, în special pentru că reprezintă cea mai mare țară din Sud-Estul Europei. Lenovo deține în România locul 1 în vânzările de PC-uri, timp de 14 trimestre, consecutiv. Suntem prezenți în toate ecranele de tehnologie - PC-uri (notebook-uri și desktop-uri), tablete, smartphone-uri și Smart TV-uri.

Desigur că resursa umană este foarte importantă. Romania are o „fabrică” de specialiști în tehnologia informației: software, hardware, infrastructură IT, motiv pentru care, în București, Lenovo deține un Data Center important, care asigură partea de dezvoltare și suport IT pentru întreaga Europă.

D.S.: Mai ai timp liber? Și dacă da, ce faci cu el? În ce-și găsește confortul un om ca tine?

S.S.: Performanța cere sacrificii și principiul de work-life balance pentru mine a fost frumos de citit în cărți și mai puțin de implementat. Pentru că fac lucrurile cu pasiune, nu am simțit care e granița dintre viața personală și viața profesională. Dar, atunci când am timp liber îmi place să urc pe munte și să fotografiez lucruri/ locuri care îmi plac.

D.S.: Ce-ai vrea să citească aici părinții tăi, care vor fi probabil avizi să-ți parcurgă interviul...

S.S.: Aș vrea să le mulțumesc pentru cei 7 ani de acasă și pentru că au crezut în mine chiar dacă uneori am greșit.

D.S.: La final, ce i-ai spune unui elev de liceu din Sfântu-Gheorghe, care abia ce-și face o idee despre cariera pe care s-o urmeze?

S.S.: Să-și urmeze visul. Și dacă nu are unul, să înceapă să lucreze la unul. Să se descopere pe sine, să facă și lucruri care nu îi plac, căci doar așa poți să vezi ce ți se potrivește.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.