ACTUALITATE 22 decembrie 2016

Tamás Sándor: Sevil Shhaideh e specialistă

de Iulia Drăghici - Taraș | 2324 vizualizări

Președintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România pe județul Covasna, Tamás Sándor, a declarat joi, într-o conferință de presă, că Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru poziția de Prim Ministru, este o specialistă, fiind potrivită să preia această funcție. Totodată, acesta a precizat că are așteptări și mai mari de la noul Guvern în ceea ce privește relația cu administrațiile publice locale.

„O cunosc pe doamna Sevil Shhaideh pentru că a lucrat ani de zile la Ministerul Dezvoltării ca și Secretar de Stat și după aceea ca și Ministru al Dezvoltării. Eu cred că după Guvernul Tehnocrat a venit într-adevăr un specialist la cârma țării. Pe doamna o consider o specialistă în domeniu și știu cum lucrează. De altfel și domnul Dragnea este un specialist. Amândoi cunosc destul de bine cum funcționează administrațiile publice locale și cum funcționează administrația de stat. Desigur, asta înseamnă că avem așteptări mult mai mari de la dânșii decât până acum. Avem așteptări concrete, în primul rând pe baza protocolului de colaborare Parlamentară, dar și în probleme cotidiene de rezolvat pentru administrațiile publice locale”, a declarat Tamás Sándor.

„Niciun vot nu s-a irosit”

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Tamás Sándora ținut să asigure electoratul care a votat UDMR, că deși pentru prima oară în ultimii 27 de ani UDMR nu a obținut al doilea loc la Senat, voturile acordate partidului nu s-au irosit, acestea ajungând de fapt la Bihor. „Nu ne-a plăcut deloc faptul că după ce am muncit mult mai mult și după ce oamenii ne-au ajutat cu mult mai multe voturi decât acum 4 sau 8 ani de zile, am pierdut, după 27 de ani locul II la Senat, însă aș vrea să asigur cetățenii care au votat UDMR, și nu sunt numai unguri, că niciun vot nu s-a irosit, ci s-a dus în alt județ, tot la Uniunea noastră. Conform socotelii noastre, al doilea senator din județul Bihor a ieșit și cu sprijinul nostru”, a spus acesta.

Președintele UDMR Covasna, care este în același timp și președinte al Consiliului Județean, a mai explicat că protocolul semnat de UDMR cu PSD și ALDE este unul de colaborare, nu de Guvernare. „În ceea ce înseamnă majoritatea Parlamentului, place nu place, este clar. La alegeri libere PSD a câștigat 47% din mandatele parlamentare și ALDE 6%, împreună au 53%, o majoritate foarte fragilă la un Parlament cum este în București. (...) Este bine și pentru UDMR că am încheiat un protocol de colaborare, ceea ce înseamnă un sprijin parlamentar, nu înseamnă o guvernare cu PSD – ALDE, ci este un acord pe probleme punctuale și probleme care vizează atât interesele României, cât și doleanțele noastre, legitime în această țară”, a punctat Tamás Sándor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
lili, 27 decembrie 2016
"Amândoi cunosc destul de bine cum funcționează administrațiile publice locale și cum funcționează administrația de stat." Oho!! Si inca cum?! Cunosc bine cum se fura in administratia de citeste integral
Ho ho ho!, 24 decembrie 2016
Mai lasa-te de glume Sándor, Sevil este specialista doar in a fi fina lui Dragnea! Calitati ca ea, au zeci de mii romani, chiar si tu Sándor. Ce era sa spuna Sándor, doar au semnat protoclul cu citeste integral
stelian, 23 decembrie 2016
Gata, a vorbit Sandor bácsi, mucles, e si el "specialist", tot ca tanti sevil, de onorabilul ei sot nu mai vorbim, el este un "pacifist" declarat! Udmr-ul actioneaza pentru "binele" patriei, vivat!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.