ACTUALITATE 5 decembrie 2016

Ofertă de patru milioane de euro pentru modernizarea hotelului Bodoc din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 951 vizualizări

O societate comercială din judeţul Covasna, care activează în domeniul turismului, este dispusă să investească patru milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea hotelului „Bodoc” din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, aflat în proprietatea Consiliului Local.

Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat, luni, că aceasta a fost singura ofertă primită în urma apelului lansat de autorităţile locale, care sunt interesate de realizarea unui parteneriat public-privat pentru repunerea în funcţiune a acestei clădiri.

„Pe 30 noiembrie a expirat termenul de depunere a scrisorilor de intenţie pentru persoanele juridice interesate de modernizarea hotelului. Există o solicitare şi încercăm chiar săptămâna aceasta să avem negocieri cu societatea respectivă şi sper că vom reuşi să ne înţelegem şi că în primăvară vor începe lucrările de reabilitare a clădirii. (...) În scrisoarea de intenţie, societatea a menţionat suma de 4 milioane de euro pe care ar dori să o investească în acest hotel”, a spus primarul Antal Arpad.

Autorităţile locale ar dori ca hotelul cu zece etaje, care nu mai funcţionează de aproape zece ani, să fie transformat într-un centru cultural, de afaceri şi spa.

Municipiul Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul în urmă cu aproape 2 ani, cu suma de 745.000 de euro, de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care l-a cumpărat în anul 2003 împreună cu alte active ale fostei S.C. Turism şi Agrement 'Oltul', scoase la privatizare.

Hotelul Bodoc a intrat în anul 2007 în modernizare, intenţia proprietarului fiind de a-l ridica la nivel de patru stele, de a construi o piscină şi mai multe săli de conferinţe, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea a rămas de atunci în paragină.

Teme articol: modernizare Bodoc investitori
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.