ACTUALITATE 5 decembrie 2016

Reacţii ale liderilor comunităţii maghiare în urma unui discurs ţinut de Ziua Naţională

de Agerpres | 1390 vizualizări

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a protestat luni, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, faţă de discursul unui preot ortodox, susţinut pe 1 Decembrie la Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei Naţionale a României, despre care a spus că a „indignat“ membrii comunităţii maghiare.

Kulcsar Terza Jozsef, care a prezentat consilierilor judeţeni o înregistrare video a discursului, a susţinut că afirmaţiile preotului au fost „halucinante“, „aberante“ şi „mai mult decât jignitoare“ la adresa comunităţii maghiare. El a mai spus că, în opinia sa, este deosebit de grav faptul că declaraţiile au fost făcute în cadrul manifestărilor oficiale organizate de Prefectura Covasna, iar organizatorii nu s-au delimitat de acest discurs.

„Am proiectat filmul să vadă toată lumea (...). Un asemenea gest este, din punctul meu de vedere, revoltător. Este mai mult decât jignitor la adresa comunităţii maghiare, este halucinant, omul acela a falsificat istoria (...), iar la fel de halucinant a fost răspunsul pe care l-am primit, că nimeni nu ştie cine e acel preot şi cum a ajuns la microfon. E aberant, de necrezut aşa ceva şi noi credem că organizatorii sunt responsabili de acest lucru“, a spus Kulcsar Terza Jozsef, care candidează pe lista UDMR pentru Camera Deputaţilor.

El a pretins că este inoportun ca, pe viitor, Consiliul Judeţean Covasna să mai finanţeze manifestările respective, în condiţiile în care nu finanţează şi evenimentele organizate pe 15 martie, cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni.

Şi preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi primarul municipiului, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că mesajul preotului a fost „dur, xenofob şi rasist“ şi consideră impardonabil faptul că organizatorii nu au luat atitudine.

„Ne-am obişnuit că organizatorii nu-şi asumă jignirile aduse comunităţii maghiare nici anul acesta şi nici în anii precedenţi, când au venit tot felul de extremişti în oraşul nostru şi au strigat ‘Afară cu ungurii din ţară’ (...). Toate cheltuielile pentru manifestările de 1 Decembrie sunt suportate de Primărie şi Consiliul Judeţean şi cred că e un lucru normal să acordăm aceste sume, însă nu cred că e un lucru normal ca organizatorii să nu-şi asume ce se întâmplă pe 1 Decembrie (...), este responsabilitatea lor (...). Noi am organizat foarte multe evenimente şi nu s-a întâmplat niciodată ca cineva să urce la microfon, să ţină un discurs, iar apoi noi să spunem că nu ştim cine a fost şi cum a ajuns acolo. E o chestiune grotescă, până la urmă (...), haideţi să fim serioşi, nu suntem copii (...). Nu am văzut pe nimeni să meargă şi să spună, după aceea, că discursul nu a făcut parte din program (...). A fost un mesaj dur, xenofob şi rasist, iar dacă permitem în spaţiul public, de 1 Decembrie, un asemenea mesaj, asta dă de gândit“, a declarat Antal Arpad.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României organizate la Sfântu Gheorghe, un preot ortodox a rostit la microfon un „mesaj de înfrăţire“ adresat secuilor şi maghiarilor, care a generat reacţii pe internet. El le-a spus acestora, printre altele, că nu sunt „urmaşii mongolilor“, pentru că „nu au feţe gălbejite, ochii oblici şi părul negru şi lins“ şi a concluzionat că „avem aceiaşi strămoşi“.

Teme articol: UDMR reactii
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
lili, 7 decembrie 2016
Ieri Institutul pentru Politici Publice a publicat un studiu despre Parlamentul 2012-2016. Cel mai ineficient Parlament din cei 26 de ani, cei mai multi anchetati penal, cei mai multi traseisti, cel citeste integral
Florin, 6 decembrie 2016
Acest Kulcsar-Terza viitor parlamentar roman ,vorbeste de jigniri,tocmai el!!!Eu n-am citit vreodata vreo stire despre acest individ in care sa nu improaste cu noroi romanii si Romania.Va deveni citeste integral
Radu, 6 decembrie 2016
Nu sunt deacord cu acel popa.Orice neica nimeni se urca pe o scena si emite tot felul de bazaconii. Filmul Spotlight,castigatorul Oscar-ului,trage un semnal de alarma vizavi de miile de preoti citeste integral
Luci, 6 decembrie 2016
Adevarul e ca preotii(reprezentantii bisericilor)de-a lungul istoriei au facut multe rele omenirii.Revenind la zilele noastre intalnim pe langa oameni corecti scursuri gen :preoti catolici citeste integral
Atanase Carnatii, 6 decembrie 2016
Am schmibat numele colegiilor mei pe chat-ul nostru intern din firma. Asa am devenit si eu Attila -> Atanase. Am si inceput sa folosim limba Romana in mod exclusiv in chat-urile interne. Limba citeste integral
Basil, 6 decembrie 2016
Nu este de apreciat acel discurs dar sa spui ca a falsificat istoria e prea mult nu poate un singur om sa falsifice istoria, fie el si preot falsificarile se fac la nivel mult mai mare doar o faceti citeste integral
stelian, 6 decembrie 2016
Nea Terza, cine să fie preotul, cumva Tokes??
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.