ACTUALITATE 10 ianuarie 2017

Incendiul de la Școala din Comandău, cel mai mare din istoria comunei

de Iulia Drăghici - Taraș | 2159 vizualizări

Școala din lemn a ars ca o torță, fiind afectată mai mult de jumătate din clădire

Aproape șapte ore s-au luptat pompierii covăsneni, în condiții extrem de dificile, cu incendiul care a izbucnit luni după masa la Școala gimnazială „Horn David” din Comandău. Focul a izbucnit, se pare, din jarul sau scânteile provenite de la coșul de fum deteriorat, informează ISU Covasna.

Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 01Potrivit primarului din Comandău, Kocsis Béla, incidentul a afectat mai mult de jumătate din clădirea școlii, construită 100% din lemn în anul 1971. Cele mai recente informații făcute publice de autoritățile locale spun că 30% din suprafața clădirii de lemn a fost distrusă complet, iar alte 25 de procente numără suprafața afectată doar parțial. Chiar dacă nu a produs victime, incendiul este catalogat de autorități și cetățeni drept unul nemaiîntâlnit în istoria comunei. De asemenea, și mobilizarea oamenilor din comună pentru salvarea școlii a fost una deosebită. 300 de oameni au luptat cot la cot împotriva flăcărilor, înainte de venirea pompierilor din orașele Covasna și Târgu Secuiesc.

„La ora 16, când am plecat noi de la Primărie, nu se vedea nimic, nimic. Pe la ora 16,30 am văzut un fum negru. Un strat de zăpadă de vreo 60 de centimetri pe acoperiș a făcut ca mai întâi să fumege. După 20 de minute ardea aripa dreaptă a școlii. După o oră au venit echipajele din Târgu și din Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 03Covasna. Între timp noi am lucrat cu o pompă și am încercat tot posibilul să stingem focul. (...) Până la ora 1 în noapte toată lumea a stat aici, în curtea școlii. Din partea comunei, peste 300 de persoane au participat. (...) Așa mare incendiu nu am avut niciodată. Bătrânii și toți cei prezenți au spus că nu au mai văzut așa ceva. Clădirea a fost mare, din lemn toată, așa că și incendiul a fost mare. Asemenea treabă nu s-a mai întâmplat în comună”, a declarat marți, primarul Comandăului, Kocsis Béla.

Chiar dacă specialiștii de la nivel local și județean nu au stabilit încă valoarea financiară a pagubelor, este de înțeles că nu vorbim de o sumă mică. „Avem pagube însemnate. A ars biblioteca, arhiva – ceea ce este dureros pentru noi că acolo aveam toate documentele școlii, o magazie centrală, două săli de clasă. Cam 30% este distrusă complet și 25% este afectată”, ne-a mai spus primarul.

Cursurile se reiau săptămâna viitoare în corpul rămas neafectatIncendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 03

Întorși din vacanță doar pentru o zi, cei aproximativ 100 de copii de la Școala „Horn David” vor relua cursurile abia de săptămâna viitoare, dar nu din cauza gerului, cum se întâmplă în multe dintre școlile din România, ci din cauză că școala le-a fost mistuită de flăcări. „Copiii noștri mergeau la școală și la minus 34 de grade, ca de obicei, numai că nu mai au unde să meargă din păcate”, ne-a scris pe Facebook un locuitor al comunei Comandău.

Inspectorul școlar general Kiss Imre, care s-a deplasat marți la Comandău, a declarat pentru Agerpres că în urma evaluării situației s-a ajuns la concluzia că activitatea ar putea continua în sălile din partea neafectată a clădirii, unde există o altă centrală termică, prin urmare cursurile vor fi reluate, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

„În această școală sunt înscriși peste o sută de copii, dar spațiul permite ca aceștia să studieze într-un singur schimb”, a mai spus inspectorul șef.

Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 04„Aripa stângă nu a fost afectată de foc și au rămas cinci săli de clasă neatinse, iar acolo de săptămâna viitoare putem să începem activitatea la școală”, ne-a confirmat și edilul din Comandău.

Kiss Imre a precizat că a anunțat conducerea Ministerului Educației cu privire la acest incident și că, după evaluarea pagubelor de către o comisie de specialiști, se vor căuta resurse pentru repararea clădirii.

Intervenție extrem de dificilă pentru pompierii covăsneni

Intervenția celor peste 30 de pompieri militari și voluntari a durat aproape șapte ore și s-a desfășurat în condiții extrem de dificile. Pe lângă temperatura foarte scăzută de afară și proporția incendiului, și accesul până în localitatea Comandău a pus dificultăți salvatorilor.

„Noaptea, la ora 1, termometrele noastre arătau minus 33 de grade, iar asta ne-a îngreunat procesul de stingere a incendiului”, a spus primarul Kocsis.

Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 05Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Covasna, plt. maj. Marius Tolvaj, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță din cadrul Secției de Pompieri Târgu Secuiesc, iar în sprijinul pompierilor militari au venit, cu încă o autospecială, și pompierii voluntari din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență al orașului Covasna.

Pe durata intervenției, alimentarea cu apă a autospecialelor s-a făcut cu ajutorul a trei motopompe din pârâul aflat în apropierea școlii.

„Peste 30 de pompieri militari și voluntari covăsneni s-au luptat cu flăcările incendiului mai bine de șapte ore la temperaturi foarte scăzute, iar un echipaj de pompieri a rămas în supraveghere la fața locului până astăzi de dimineață. (...) Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat. În incendiu au ars acoperișul școlii confecționat din lemn și învelitoare din țiglă pe o suprafață de circa 360 mp (aproximativ 25% din suprafața totală a acoperișului) și interiorul etajului I având ca destinație o bibliotecă (9000 de cărți), două laboratoare de informatică (bunuri electronice), arhiva școlii (documentele școlii) și o magazie (echipamente sportive depozitate). De asemenea, s-au degradat parterul școlii, centrala termică și bunurile din interior”, a precizat Marius Tolvaj într-un comunicat de presă.

Mobilizare instantanee la TAM

La câteva ore după răspândirea veștii privind incendiul de la școala din Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 06Comandău, reprezentanții Teatrului „Andrei Mureșanu” au inițiat o campanie online de strângere de cărți pentru refacerea bibliotecii distruse de foc.

„Dacă doriți să donați cărți pentru biblioteca acestei școli, puteți să le aduceți la teatru, iar noi le vom duce la Comandău”, transmit prin intermediul paginii oficiale de Facebook, coordonatorii TAM. Inițiativa s-a bucurat imediat de atenție și deja câteva zeci de cărți sunt pregătite să ajungă la elevii din Comandău.

Mai mult, conducerea TAM oferă posibilitatea celor care donează o carte în cadrul acestei campanii să aibă acces gratuit la spectacolul „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” din data de 14 ianuarie.

Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 07Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 08Incendiu Scoala Comandau ianuarie 2017 foto ISU Covasna - 09

Sursă foto: Facebook și ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.