ACTUALITATE 19 ianuarie 2017

Retrospectiva anului 2016 şi perspectiva Osonó în 2017

de Observatorul de Covasna | 1275 vizualizări

În 2016, Teatrul Independent Osonó a organizat 168 de evenimente de natură diversă – teatrale, educaționale, sociale și comunitare, iar bugetul Trupei a fost de 86.476 lei. Trei sferturi din această sumă provin din surse din afara ţării, adică au fost câştigate prin aplicații de proiecte europene, plus venituri realizate în urma reprezentaţiilor teatrale şi a workshopurilor susţinute în străinătate; 20% din buget reprezintă venituri realizate în urma reprezentaţiilor şi a workshopurilor susţinute în țară, iar numai 5% din buget a fost obţinut prin participarea la licitaţii de proiecte naționale. Anul trecut, Trupa Osonó nu a primit niciun sprijin din partea Consiliului Local şi cel Judeţean. Din cauza faptului că Teatrul Independent Osonó nu a reuşit nici în 2016 să-şi găsească un sediu în Sfântu Gheorghe, nici măcar un birou sau un spaţiu de depozitare a recuzitei, Trupa a fost nevoită ca, din octombrie anul trecut, să-şi mute marea majoritate a proiectelor la Budapesta.

În 2016, pentru prima dată în istoria sa, Teatrul Independent Osonó a fost implicat într-un proiect artistic în parteneriat cu o instituţie teatrală din Sfântu Gheorghe. Este vorba de spectacolul „Orb de mină”, de Székely Csaba, în regia tinerei Catinca Drăgănescu – un proiect pe care Teatrul Andrei Mureşanu şi-a dorit a-l construi în parteneriat cu Trupa Osonó. Cu această premieră a anului 2016 şi cu celelalte spectacole din repertoriu, Trupa a susţinut un total de 71 reprezentaţii. Pe lângă reprezentaţiile teatrale, Trupa a mai organizat 59 de dezbateri cu publicul, 3 workshopuri și 6 tabere de creație pentru tineri și adulți. La cele 168 evenimente Osonó au participat 9.500 spectatori.

2016 va rămâne în istoria Teatrului Independent Osonó şi drept anul în care complexa sa activitate a fost recunoscută la nivel naţional, prin acordarea prestigiosului Premiu Charlemagne pentru Tinerii Europeni – un premiu acordat de Parlamentul European, în parteneriat cu Fundația Internaţională pentru Premiul Charlemagne din Aachen, în urma unei selecţii dintre 330 competitori.

Osonó a continuat şi în 2016 colaborarea cu Școala Populară de Arte și Meserii, cu care a realizat mai multe proiecte importante, precum Tabăra Interetnică de Teatru sau Cursul de formare profesională pentru profesori și lideri de trupe de teatru pentru elevi. A fost continuat şi parteneriatul cu Liceul de Arte Plugor Sándor, prin realizarea mai multor proiecte educaționale în străinătate, mai ales în Austria și Budapesta, în care au fost implicați și elevii din clasele de actorie. Tot în anul trecut, Teatrul Osonó a colaborat cu Universitatea de Arte din Târgu Mureș și cu Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Studenţi din ambele universități au participat la turneul Trupei în Ucraina, în cadrul căruia s-au susţinut reprezentaţii în localităţi unde nu ajunsese niciodată un spectacol de teatru.

Tot în 2016 a început şi efortul Trupei Osonó de a-şi pune la punct o strategie de activitate pe termen lung. Din octombrie, Trupa şi-a mutat la Budapesta mai multe proiecte, ca urmare a numeroaselor invitaţii primite din partea teatrelor și a instituțiilor din capitala Ungariei. În parteneriat cu Bakelit Multi Art Center, doi membri ai Trupei, Fazakas Misi și Mucha Oszkár, au susţinut mai multe workshopuri, iar la sfârșitul lunii ianuarie vor începe repetițiile la o nouă variantă a spectacolului de teatru-documentar „Chipul din oglinda apei”, în care vor juca actori ai Trupei din Budapesta. Spectacolul, în noua variantă, va fi jucat în mai multe teatre din Budapesta, iar în primăvară este programat un turneu în Ungaria, prin localităţi unde nu există un public de teatru, din cauza lipsei ofertelor teatrale.

Coproducția „Orb de mină” rămâne în repertoriul Trupei, primele reprezentaţii cu acest spectacol sunt programate pe 21 și 22 ianuarie, la Miercurea Ciuc, iar pe 24 ianuarie, de la ora 19, la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe.

În luna iunie 2017, începem derularea unui proiect educaţional, cu sprijinul AFCN, în 9 oraşe din România, proiect construit în jurul reprezentaţiilor cu „Chipul din oglinda apei”.

Teatrul Independent Osonó este sprijinit de Fundația Tiszta Formák Alapítvány din Ungaria. În 2017, Trupa va participa la mai multe proiecte internaționale, primul se va desfăşura în aprilie, în Spania.

Teme articol: teatru retrospectiva Osono
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.