ACTUALITATE 25 ianuarie 2017

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis comasarea a două licee tehnologice

de Agerpres | 1867 vizualizări

Consiliul Local (CL) Sfântu Gheorghe a aprobat miercuri, în şedinţă extraordinară, comasarea Liceului tehnologic „Kós Károly” cu Liceul tehnologic „Puskás Tivadar”, măsura având drept scop declarat eficientizarea utilizării infrastructurii şcolare.

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a declarat că, deşi Liceul „Kós Károly” îşi va pierde personalitatea juridică şi actualul sediu, numărul elevilor, al cadrelor didactice şi specializările nu vor fi afectate de această schimbare.

Ea a mai menţionat că intenţia autorităţilor locale este ca, în actuala clădire a Liceului „Kós Károly”, să fie înfiinţată pe viitor o şcoală elementară, în care să înveţe elevii din ciclul preşcolar şi primar de la liceele „Székely Mikó” şi „Mikes Kelemen”, care sunt foarte aglomerate în prezent.

Sztakics Eva a adăugat că elevii vor avea condiţii mai bune de pregătire la Liceul „Puskás Tivadar”, acesta fiind mult mai bine dotat, menţionând în context că cheltuielile pentru întreţinerea Liceului „Kós Károly”, unde învaţă aproximativ 380 de elevi, sunt excesiv de mari.

Subiectul a suscitat discuţii aprinse între susţinătorii şi oponenţii proiectului, printre aceştia din urmă numărându-se consilierii Rodica Pârvan, Andrei Cochior şi Bálint József, care au opinat că această rearondare va duce, în timp, la desfiinţarea Liceului „Kós Károly”, înfiinţat în anul 1948.

Consilierul Rodica Pârvan a arătat că aceasta va fi cea de-a treia şcoală profesională „distrusă” de autorităţile locale după 1989, făcând referire la Liceul Agricol şi „Perspectiva”.

Împotriva comasării s-a pronunţat şi directorul Liceului „Kós Károly”, Komán László, care a precizat că măsura nu se justifică, iar cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora sunt decişi să organizeze acţiuni de protest.

În urma intervenţiei consilierului Miklos Zoltan, liderul grupului UDMR din cadrul Consiliului Local, care a spus că argumentele aduse de opozanţi sunt „sentimentale şi nostalgice”, dar în neconcordanţă cu realitatea, proiectul a fost supus la vot şi aprobat cu 11 voturi favorabile, 5 „împotrivă” şi o abţinere.

Directorul liceului, Komán László, a declarat că ia în calcul varianta de a ataca în contencios administrativ această hotărâre.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.