SOCIAL 25 ianuarie 2017

Mirela Retegan, invitata celei de-a zecea ediţii a APChat

de Agerpres | 1246 vizualizări

Mirela Retegan, fondatoarea trupei de animaţie pentru copii „Zurli“, va conferenţia joi, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei serii de evenimente organizate de Asociaţia pentru Comunitate, sub genericul APChat.

Întâlnirea are ca temă „Bătaia nu e ruptă din Rai“, iar în cadrul acesteia vor fi abordate, printre altele, subiecte legate de relaţia dintre părinţi şi copii şi jocul ca metodă de educaţie.

Mirela Retegan a fondat teatrul „Zurli“ în urmă cu aproape nouă ani, iar anul trecut a lansat Campionatul Naţional de Joacă şi proiectul „Antrenorul părinţilor“.

„Joi, mă duc la Sfântu Gheorghe. Mi-a plăcut tema, mi-a fost drag de organizatori şi aşteptam de câteva luni o perioadă mai lejeră pentru mine. Împărtăşesc cu drag oamenilor din experienţa mea şi joi voi cunoaşte părinţii din Sfântu. Abia aştept să stăm la o poveste despre cum ‘io te-am făcut’ continuă cu ‘eu te iubesc’ şi nu cu ‘io te omor’-ul părinţilor noştri“, scrie Mirela Retegan pe pagina ei de socializare.

Întâlnirea cu Mirela Retegan va avea loc de la ora 18,30, în Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene.

Seria conferinţelor APChat a fost iniţiată în toamna anului 2015, cu scopul de a oferi covăsnenilor posibilitatea de a se întâlni cu personalităţi marcante ale lumii culturale, artistice, ştiinţifice etc.

Printre invitaţii ediţiilor anterioare ale APChat s-au numărat scriitorul Alexandru Mironov, psihologul Aurora Liiceanu, regretatul actor Ion Besoiu, fostul astronaut Dumitru Prunariu, campionul paralimpic Eduard Novak, astronomul Cătălin Beldea, Magor Csibi, preşedintele World Wide Foundation Romania şi preotul Constantin Necula.

Teme articol: copii APChat retegan zurli
Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.