ACTUALITATE 26 ianuarie 2017

Un nou spital de pneumologie va fi construit la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2762 vizualizări

Construirea unui spital de pneumologie, reparaţii capitale la secţia de Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar şi alte investiţii la aceeaşi unitate sanitară şi reabilitarea totală a unor drumuri judeţene sunt câteva dintre cele mai importante obiective din 2017 pentru care autorităţile judeţene, prin Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, au formulat amendamente la bugetul naţional.

În ceea ce priveşte investiţiile în sănătate, pentru construirea unui spital de pneumologie autorităţile judeţene au solicitat Ministerului 1,8 milioane de lei, iar pentru reparaţiile pe secţia de interne 13 milioane de lei. Şi pentru drumurile naţionale, CJ Covasna a cerut mai mulţi bani decât i-au fost atribuiţi anul trecut, respectiv 30 de milioane de lei, faţă de 7,6 milioane de lei primiţi în 2016.

„În fiecare an am formulat amendamente la bugetul naţional, privind câteva investiţii majore. (...) Vrem să construim o clădire nouă pentru pneumologie. Se ştie că avem separat Policlinica de Pneumologie din centrul oraşului care este într-o situaţie precară şi inadecvată şi avem separat şi spitalul Pneumologic în incinta spitalului. Vrem să clădim de la temelie un spital conform cerinţelor medicale. Acest spital nou de pneumologie, conform unui proiect pe care l-am făcut anterior, costă între 500 şi 600 de mii de euro, iar pentru anul acesta am cerut 1,8 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii”, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.

În ceea ce priveşte celelalte investiţii în sănătate, acesta a mai precizat: „Pentru că mai avem de investit în clădirea şi în funcţionalitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă am cerut pentru extinderea urgenţei 2,7 milioane de lei. (...) Pentru reparaţii capitale la secţia de interne din incinta Spitalului Judeţean am cerut alte 13 milioane de lei”.

Consiliul Judeţean Covasna are de asemenea în plan reabilitarea a cel puţin trei drumuri naţionale importante care trec prin judeţul nostru. „Pentru întreţinere de vară şi de iarnă a drumurilor judeţene şi locale anul trecut am primit 7,6 milioane de lei. Noi am investit de altfel de cinci ori mai mult în întreţinerea pe timp de iarnă – vară drumuri judeţene şi comunale, iar anul acesta am cerut 30 de milioane de lei. Conform socotelii noastre putem folosi aceşti bani în scop benefic. Încă nu avem răspuns. (...) Aş vrea să mai punctez că am cerut insistent asigurarea surselor de finanţare pentru reabilitarea drumului naţional 11C, spre Balvanyos – Lacul Sfântu Ana, din ambele părţi, Turia şi Bixad, DN13E în distanţă de 83 kilometri între Hăghig – Sfântu Gheorghe – Covasna – Zagon – Barcani şi Întorsura Buzăului. Aici există o porţiune de 10 kilometri care niciodată nu a văzut asfalt şi desigur pentru DN11, care leagă Braşov de Bacău şi care trece prin judeţul nostru, peste 60 de kilometri”, a mai spus preşedintele CJ Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Livius, 28 ianuarie 2017
Este cel putin ciudat. E ca sí cum ai spune ca iti cumperi ő masina cu 1.3 sí cealalta ti-o repari cu 18... de 15x mai scump. Adica in locul repararii mai bine cumperi -construiesti-alti 15 NOI
, 26 ianuarie 2017
Nu, nu este invers. Am revăzut materialele de la conferință ca să mă asigur. :) Este vorba de o sumă cerută de CJ de la bugetul național, acum, pentru anul 2017. Spitalul va fi construit, cel citeste integral
Livius, 26 ianuarie 2017
1.8 pt construirea unui spital nou sí 13mil pt repararea unei spitale vechi??? Mi invers?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.