ACTUALITATE 30 ianuarie 2017

Bugetul pentru salariile angajaţilor CJ Covasna a crescut cu 10 milioane de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 1538 vizualizări

După noile majorări salariale, baza salarială a Consiliului Judeţean (CJ) Covasna va creşte cu 10 milioane de lei, ajungând astfel la suma totală de 40 de milioane de lei. Mărirea de 33,33% este una benefică, spune preşedintele CJ, Tamás Sándor, însă nu rezolvă toate problemele.

„La această oră avem în total 1.917 angajaţi. Dacă până acum aveam 30 de milioane de lei baza salarială, de acum o să fie 40 de milioane de lei. Este o mărire de 33,33%. Aş vrea să asigur lumea că aceşti bani provin din bugetul consolidat al judeţului Covasna şi îi avem. În plus, aceste majorări nu afectează ideile noastre de investiţii pentru anul 2017. Ne-am gospodărit şi Consiliul Judeţean Covasna are aceşti bani şi nu afectează negativ în ceea ce înseamnă perspectiva noastră de investiţii”, a declarat preşedintele CJ, Tamás Sándor, joi, 26 ianuarie, într-o conferinţă de presă.

Acesta a ţinut să sublinieze că nici aceste majorări nu vor rezolva problemele bugetarilor şi că pe alocuri apar din nou discrepanţe discriminatorii. „Această majorare, deşi este binevenită, nu rezolvă problemele. Concret, după noile calcule, între două instituţii subordonate Consiliului Judeţean, între persoane care nu au acelaşi rol, dar similar, este o discrepanţă destul de mare la salariile primite şi nu este normal. De asemenea, nu este normal să fie discrepanţe nici între instituţii bugetare. Nu este foarte corect nici ca acele persoane care au atribuţii şi răspunderi mai mari să aibă salarii mai mici decât alte persoane din aceeaşi instituţie. Rezolvarea ar fi grila unică de salarizare, despre care toate Guvernele au discutat, dar nimeni nu a pus-o în aplicare de la cap la coadă. Tocmeală a fost de fiecare dată. S-au luat 37 de înalţi funcţionari sau demnitari şi li s-a rezolvat problema, medicii pe de o parte, profesorii pe de alta. Eu cred că rezolvarea corectă care se impune este grila unică de salarizare. Aş vrea să mai punctez că dintre cele 1.917 persoane, doar trei nu beneficiază de aceste sporuri, cei doi vicepreşedinţi şi subsemnatul”, a explicat Tamás Sándor.

Cei mai avantajaţi de creşterea salarială sunt dansatorii Ansamblului de Dansuri „Trei Scaune – Háromszék Táncegyüttes”, care vor avea salarii cu 50% mai mari.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.