ACTUALITATE 7 februarie 2017

Amenzi de aproape 590 de mii de lei aplicate de ITM Covasna în 2016

de Iulia Drăghici - Taraș | 2056 vizualizări

Instituţia a investigat anul trecut şi 3 accidente de muncă mortale

Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Covasna a aplicat anul trecut amenzi în valoare totală de 589.500 de lei, arată un bilanț oficial al instituției. Inspectorii au efectuat peste 1.530 de controale și au dat circa 1.317 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe amenzi, în cuantum total de 435.000 de lei, au fost aplicate în domeniul relațiilor de muncă (RM), iar 28.850 de lei au fost şi achitate până în prezent. În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) s-au dat amenzi în valoare de 154.500 de lei.

Potrivit ITM, în judeţul Covasna sunt înregistrate în prezent 47.710 contracte individuale de muncă active, 44.275 dintre acestea fiind pe o perioadă nedeterminată.

Departamentul de securitate şi sănătate în muncă a investigat anul trecut 66 de cazuri cu persoane accidentate, 3 dintre acestea mortale, 2 accidente mortale în afara muncii, 3 accidente de muncă cu invaliditate şi 58 de accidente cu incapacitate temporară de muncă.

Inspectorul şef adjunct pe probleme de securitate şi sănătate, Dumitru Marinescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că acţiunile SSM-ului au urmărit „îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă, în special în acele ramuri ale economiei naţionale pentru care indicatorii statistici arată o creştere a numărului de accidente, prin conştientizarea angajatorilor şi lucrătorilor asupra rolului securităţii şi sănătăţii în muncă şi a necesităţii respectării legislaţiei în domeniu”.

În judeţul nostru, ramurile unde s-au întâlnit creşteri în numărul de accidente sunt cel forestier sau transporturi.

Schimb de experienţă cu ITM-ul din Belgia

Inspectoratul Teritorial de Muncă din judeţul Covasna a luat parte, în luna noiembrie 2016, la un schimb de experienţă cu instituţia omoloagă din Belgia.

„A fost un schimb de experienţă în cadrul unui proiect european, Euro Detaşare 2016 – 2017, numit „Îmbunătăţirea cooperărilor administrative prin acţiuni transnaţionale”. (...) Toată această colaborare a fost de bun augur. (...) Au fost foarte încântaţi de logistica pe care o avem. Ei nu aveau tablete ca noi, maşini de serviciu, dar ei stau mai bine la capitolul salarizare. Problemele privind controlul sunt însă aceleaşi”, a spus inspectorul şef adjunct pe probleme de relaţii de muncă, Liliana Balmuş.

Noutăţi în activităţile planificate pentru 2017

O noutate privind acţiunile proprii ale ITM Covasna în anul 2017 se va înregistra în domeniul maternităţii la locul de muncă.

„Anul trecut am avut o campanie pe unităţile de învăţământ, privind sănătatea şi securitatea în muncă. Acolo ştim că sunt riscuri legate de centralele termice. În general, campaniile se repetă, dar faţă de anul trecut, ca o noutate, avem o campanie proprie privind modul de respectare a drepturilor femeilor însărcinate, adică maternitatea la locul de muncă”, a mai spus inspectorul şef adjunct Dumitru Marinescu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.