ACTUALITATE 9 februarie 2017

Zona Întorsurii Buzăului va fi promovată ca destinaţie turistică de către Consiliul Judeţean

de Agerpres | 4159 vizualizări

Consiliul Judeţean Covasna şi-a propus ca anul acesta să promoveze mai intens zona Întorsurii Buzăului ca destinaţie turistică, alături de celelalte zone ale judeţului deja consacrate.

Vicepreşedintele Consiliului, Grüman Robert, a declarat că anul trecut au fost promovate cu prioritate castelele şi conacele din judeţ, atât în mediul online, cât şi la târguri şi expoziţii de profil din ţară şi străinătate, iar oferta s-a bucurat de succes, numărul turiştilor ajungând la peste 97.000.

„Anul trecut ne-am axat pe tematica 'Ţinutul conacelor', dar dorim să includem şi alte zone ale judeţului, cum ar fi zona Buzaielor, tocmai pentru că dorim să arătăm că judeţul Covasna este un judeţ multicultural şi că tradiţiile fiecăruia pot fi interesante pentru turişti. (...) Noi trebuie să ne axăm pe ceea ce este unic în judeţul nostru”, a declarat Grüman Robert.

Potrivit acestuia, Consiliul Judeţean Covasna a declarat anul 2017 drept „Anul turismului”, generic sub care va organiza numeroase acţiuni de promovare, lansarea oficială a programului urmând să aibă loc luna viitoare.

Dezvoltarea turismului reprezintă, de altfel, unul dintre pilonii principali ai Strategiei de dezvoltare a oraşului Întorsura Buzăului în următorii patru ani, lansată în dezbatere publică pe site-ul Primăriei.

Intenţia autorităţilor locale este de a transforma Întorsura Buzăului într-un „centru turistic urban de munte, modern şi atractiv pentru locuitori, investitori şi turişti”.

„Luând în considerare locaţia, calitatea aerului şi poluarea redusă, peisajele foarte frumoase, tradiţiile şi obiceiurile bine păstrate, zona are un enorm potenţial de dezvoltare a diferitelor sectoare din industria turismului, cum ar fi: turism de aventură, vânătoare, camping, nautic şi, nu în ultimul rând, cultural”, se arată în documentul menţionat.

Printre atracţiile zonei se numără Munţii Ciucaş, cu o floră şi faună deosebit de bogate, Lacul Vulturului, Cascada Caşoca, Vârful Penteleu şi Lacul Siriu.

Autorităţile locale consideră că Întorsura Buzăului este deja un brand, fiind cunoscut la nivel naţional drept „polul frigului”, iar faptul că se află în proximitatea altor destinaţii turistice din Transilvania, bine cotate pe plan internaţional, reprezintă câteva atu-uri importante.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.