ACTUALITATE 12 februarie 2017

Şase dosare respinse la concursul pentru bursa studenţilor în anii terminali

de Iulia Drăghici - Taraș | 1060 vizualizări

Dintre cei 19 candidaţi care au participat la concursul de dosare, doar 13 vor beneficia de bursa acordată de Primăria şi Consiliul Local din Sfântu Ghoerghe studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor în anii terminali. Cinci dintre aceştia au fost respinşi din cauza lipsei de documente la dosar şi unul pentru că nu este în ultimul an de studii, aşa cum o cere regulamentul.

Rezultatele au fost făcute publice vineri, 10 februarie, iar contestaţiile s-au putut depune până luni, 13 februarie.

Printre temele abordate de aplicanţii care vor beneficia de bursă se găsesc, printre altele şi: „Povești de viață din Sfântu Gheorghe. Rolul Etnicității în viața indivizilor”, „Comunitatea Romă din cartierul Őrkő din Sfântu Gheorghe – Condiţii sociale şi proiecte de incluziune socială”, „Centru de inovare și turism cu cazare, conferințe și spa: 1. reabilitarea fostului Hotel Bodoc; 2. clădire nouă, Business Hotel”, „Consiliul Municipal și reamenajarea insulei Inima orașului” sau „Imaginea prefectului Covasna în perioada 2012-2016”.

Bursierii trebuie să îşi susţină teza în faţa Consiliului Local, în cadrul unei şedinţe organizate în acest scop, înainte de finalul anului în care au primit bursa.

Potrivit regulamentului programului, adoptat printr-o Hotărâre de Consiliu Local, „pentru a beneficia de una din categoriile de burse, candidaţii eligibili trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe; să frecventeze cursuri universitare (de licenţă, master, doctorat), oriunde în lume, la o unitate de învăţământ superior recunoscută oficial de ţara respectivă; să nu fi împlinit vârsta de 35 ani la data depunerii dosarului de aplicare la programul de burse; să se afle în faza de pregătire a tezei de licenţă/masterat/doctorat în anul universitar aferent derulării programului de burse”.

Faţă de anul trecut, când 10 persoane au beneficiat de această bursă, anul acesta numărul a crescut.

Programul prevede că numărul maxim de beneficiari este de 25, iar bugetul total era stabilit la 100 de mii de lei, banii oferindu-se în funcție de următoarele categorii: studenți: 300 lei/4 luni; masteranzi: 500 lei/4 luni, doctoranzi: 1000 lei/4 luni.

Teme articol: studenti concurs bursa burse
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.