ACTUALITATE 19 februarie 2017

Primăria Sfântu Gheorghe a stabilit un program multianual de reabilitare a blocurilor din municipiu

de Agerpres | 2269 vizualizări

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a stabilit un program multianual de reabilitare a blocurilor din municipiu, propunându-şi să înceapă anul acesta cu cele aflate în zona centrală.

Reprezentanţii administraţiei locale menţionează, într-un comunicat de presă, că Legea 153/2011 privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, prevede că 'deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor', iar, conform evaluării autorităţilor locale, majoritatea blocurilor din Sfântu Gheorghe intră în această categorie, excepţie făcând cele reabilitate termic.

„Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a identificat blocurile la care există o necesitate sporită privind această intervenţie, a înştiinţat asociaţiile de locatari/proprietari, posibili beneficiari ai programului, care a fost urmată de o întâlnire cu reprezentaţii asociaţiilor care, la rândul lor, au fost rugaţi să informeze toţi deţinătorii de locuinţe din raza lor de acoperire. Autoritatea a iniţiat un program multianual de intervenţie, iar, conform acestui plan, în 2017 vor fi reabilitate blocurile din centrul oraşului, în 2018 majoritatea blocurilor afectate din oraş, iar în 2019 urmează blocurile din zona Gării şi de lângă drumul principal către Braşov”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, legea permite autorităţilor administraţiei publice locale să preia integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenţie ce revin proprietarilor de locuinţe aflaţi în imposibilitate de plată. Această măsură socială se aplică la cerere, iar proprietarii trebuie să facă dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
pitagora, 20 februarie 2017
Pacat de banii dati pe zugravit. Ar trebui imputati.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.