ACTUALITATE 12 februarie 2017

APM Covasna: „Casa Verde“ a produs un taifun în judeţ; trebuie schimbate criteriile de alocare a fondurilor

de Agerpres | 1582 vizualizări

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu a declarat, vineri, că programul „Casa Verde “ a produs un „taifun“ în judeţ, unde au existat foarte multe cereri de finanţare în comparaţie cu altele din ţară.

Gheorghe Neagu consideră că pentru următoarele sesiuni ar trebui luate în calcul alte criterii de alocare a fondurilor în teritoriu.

Directorul APM Covasna, a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la sesiunea de anul trecut bugetele au fost alocate în funcţie de populaţia fiecărui judeţ, prin urmare au fost judeţe în care nu s-au cheltuit banii, iar altele, printre care şi Covasna, unde s-au epuizat foarte rapid.

Potrivit acestuia, suma alocată judeţului Covasna a ajuns doar pentru 168 de dosare, iar alte aproape 200 nici nu au mai fost preluate.

„Casa Verde a produs un taifun în judeţul Covasna şi în alte câteva judeţe din ţară. Îmi pare rău, am fost pus în situaţii ingrate şi eu şi colegii mei, multă lume a înţeles, dar multă lume nu a înţeles că noi nu am avut nici o vină. Au fost mulţi care au vrut să acceseze aceste fonduri (...) Nu vreau să comentez mai mult, dar au fost judeţe în care nu s-au cheltuit sumele şi judeţe ca noi, Harghita sau Braşov care au suferit. Îmi era mie jenă de oamenii care stăteau în curte şi făceau liste de aşteptare mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu la televizoare şi frigidere“, a declarat Gheorghe Neagu.

El a mai adăugat că în urma unei solicitări venite din partea ministerului de resort, APM Covasna a formulat o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea aplicării programului.

„Am fost consultaţi zilele trecute cu privire la problemele apărute la Casa Verde şi noi am scris punctele noastre de vedere (...) Unul dintre ele este ca în judeţele în care există solicitare mare, cum au fost Harghita şi Covasna, să nu mai ţinem cont de numărul populaţiei (...) Deci să fie suplimentat bugetul în judeţele în care sunt multe cereri şi se epuizează, de la cele care nu au cheltuit banii (...) Noi nu ne putem compara niciodată cu Constanţa sau Cluj, care au avut sume extraordinar de mari de bani şi nu le-au cheltuit (...) La nivel de ţară au rămas peste 9 milioane de lei şi sigur cifra va mai creşte la 10,11 poate 12 milioane de lei după ce comisia va analiza dosarele, iar unele, probabil, vor fi neeligibile (...) Sper ca pe viitor să se ţină cont de propunerile noastre“, a mai spus Gheorghe Neagu.

Printre propuneri se mai numără prelungirea perioadei de depunere a dosarelor, reducerea birocraţiei prin extinderea valabilităţii unor acte, cum ar fi, spre exemplu, extrasul de carte funciară şi instruirea mai bună a personalului care se ocupă de preluarea dosarelor.

Teme articol: ecologie Mediu Casa Verde
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.