ACTUALITATE 7 februarie 2017

Consiliul Judeţean propune introducerea unei taxe turistice în toate localităţile din judeţ

de Agerpres | 1591 vizualizări

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna va propune autorităţilor locale să introducă o taxă turistică, după modelul taxei de staţiune, urmând ca banii adunaţi să fie folosiţi pentru acţiuni de promovare turistică a zonei.

„Vom demara o campanie pentru introducerea acestei taxe, care la nivelul judeţului Covasna există doar în staţiunea Covasna. În Covasna se plăteşte o taxă de staţiune de un leu pe înnoptare, în celelalte localităţi nu există o astfel de taxă, ceea ce nu mi se pare un lucru normal. Oriunde mergi în România sau în străinătate, totdeauna, în afară de serviciul de cazare, taxa de staţiune sau taxa turistică, taxa locală, s-a cerut. Ideea este că aceşti bani vin de la turişti şi merg la unităţile administrativ-teritoriale care pot să îi investească în promovarea turistică. Noi nu avem nicio atribuţie, consiliile locale decid dacă introduc sau nu taxa, dar noi o să facem lobby pentru introducerea ei în perioada următoare, pentru că, chiar dacă la nivelul unei comune este o sumă mică, se poate achita, spre exemplu, participarea la un târg de turism. Ideea este să facem un buget mai mare pentru a putea avea o promovare şi mai bună a judeţului”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele CJ Covasna, Robert Grüman.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler András, a menţionat că, anul trecut, în judeţ au fost înregistrate oficial un număr de peste 520.000 de înnoptări în unităţile de cazare turistică, iar dacă pentru fiecare noapte s-ar fi perceput un leu, atunci s-ar fi adunat o sumă consistentă, care ar fi putut fi folosită, spre exemplu, pentru finanţarea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul CJ Covasna.

„Aceşti bani ar veni de la turişti şi i-am putea utiliza pentru o mai bună promovare a judeţului Covasna ca destinaţie turistică. (…) În noul Cod Fiscal a devenit opţională această taxă şi, spre exemplu, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis că nu mai avem nevoie de această taxă. (…) Poate că, într-adevăr, într-o comună se adună o sumă mică, dar poate că tot se vor putea tipări 20 de broşuri din banii aia”, a spus Edler András.

Teme articol: taxă TURISM CJ Covasna
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.