ACTUALITATE 13 februarie 2017

Gașca Zurli mai ține un spectacol la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2642 vizualizări

Pentru că cele 300 de bilete s-au vândut la prima oră a dimineții, Gașca Zurli a acceptat să mai dea o reprezentație la Colegiul Naţional „Székely Mikó” în aceeași zi, de la 16:00

Bilete scoase la vânzare luni, 13 februarie a.c. pentru spectacolul caritabil susţinut de Gaşca Zurli la Sfântu Gheorghe, în 21 februarie a.c., de la ora 18:00, s-au epuizat încă de la prima oră a dimineții. În mesaje private, pe mail sau la telefon, cititorii ziarului Observatorul de Covasna care nu au reuşit să le achiziţioneze ne-au trimis mesaje prin care își exprimau dezamăgirea legat de acest aspect. Alții mai sceptici au pus epuizarea biletelor pe seama acordării acestora pe bază de prietenii între organizatori și cumpărători.

„Biletele s-au epuizat într-o clipită. Nici n-am apucat să vedem bine cum arată. Au fost multe voci care din această cauză ne-au acuzat de tratament preferențial față de cunoscuții noștri. Nu ne-am supărat. Este normal să desprinzi o asemenea concluzie când, la primă oră a dimineții, mergi la redacție știind că atunci se vor pune în vânzare biletele și să afli că sunt deja vândute. Au mai fost voci - pe care îmi permit să le numesc cârcotașe - care ne-au reproșat că nu am fost capabili să găsim o sală mai mare, subliniind că trebuia să ne așteptăm la un asemenea asalt. Cei care ne urmăresc știu că noi, cei din echipa Asociaţiei Pentru Comunitate (APC), am organizat mereu evenimente de calitate. De altfel, acesta este principalul criteriu pe baza căruia decidem să aducem la Sfântu Gheorghe un invitat, o trupă sau un spectacol. Noi știm foarte bine cât de iubită este Gașca Zurli și de ce succes se bucură, iar dacă nu am organizat evenimentul într-un spațiu mai generos înseamnă doar că nu a fost posibil. Nimic altceva”, transmite coordonatorul principal al evenimentului, Mirela Cara.

„Pentru noi, cei de la Asociația pentru Comunitate și Observatorul de Covasna, toată această nebunie legată de campania #ledămșcoalaînapoi și spectacolul cu Gașca Zurli e un semnal extrem de important. Nu suntem mulți, nu suntem perfecți, pe de altă parte suntem oameni care fac lucrurile să se întâmple, iar ultimele evenimente la care am adunat sute și sute de oameni stau mărturie. Sunt foarte mândru de colegii mei și de toate lucrurile pe care le reușesc! E incredibil cât de limitate sunt resursele și totuși cât de spectaculoase sunt rezultatele”, spune preşedintele Asociaţiei pentru Comunitate şi totodată directorul ziarului „Observatorul de Covasna”, Daniel Santa.

Un al doilea spectacol Zurli va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 16:00

Astăzi venim în întâmpinarea fanilor Zurli, respectiv a celor care vor să ajute la reconstruirea şcolii din Comandău cu o super-veste! Având în vedere cererea atât de mare, dar şi scopul evenimentului, Gaşca Zurli a acceptat să susţină două spectacole la Sfântu Gheorghe, în aceeaşi zi.

Primul va începe la ora 16:00, iar al doilea va avea loc, aşa cum era programat iniţial, de la ora 18:00. Ambele evenimente se desfăşoară la Colegiul Naţional „Székely Mikó” din reşedinţa de judeţ, în sala de sala de festivităţi a cărei capacitate maximă este de 300 de locuri/eveniment.

„Respectul meu pentru Mirela Retegan și colegii ei din Gașca Zurli este nemăsurat. Am înțeles zilele acestea încă o dată de ce au succesul acesta nebun. Pentru că sunt în primul rând niște oameni extraordinari, care au înțeles foarte multe lucruri, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte și ne-au susținut necondiționat. Și sunt convins că nu au făcut asta doar pentru noi, ci că așa sunt ei - minunați”, a ţinut să puncteze Daniel Santa.

„Mă bucur că am găsit calea de a aduce în atenția unui public cât mai larg cazul școlii de la Comandău. Mă bucură faptul că oamenii doresc să vadă Gașca Zurli, dar sper totodată că toți cei ce vor fi prezenți la eveniment vor reține că ne zbatem să reconstruim o școală pentru copiii din Comandău în cadrul campaniei „Le dăm școala înapoi”. Prezența actorilor Zurli la Sfântu Gheorghe se datorează exclusiv acestei campanii inițiate de APC și Observatorul de Covasna. Tot acestei campanii i se datorează și faptul că Mirela Retegan și colegii ei au acceptat să susțină două reprezentații. Știm toți cât costă să aduci artiști importanți și plini de succes în orașe din afara Bucureștiului. La noi vor susține două spectacole, fără să ceară niciun ban. Numai din dorința de a-i ajuta pe copiii de la Comandău să aibă o școală nouă și pe noi să promovăm campania, desigur”, a mai spus Mirela Cara.

Alte 300 de biletele sunt scoase la vânzare începând de miercuri

Biletele pentru spectacolul de la ora 16:00 se vor vinde doar la Biroul de Organizare Evenimente Culturale din Sfântu Gheorghe, începând de miercuri, 15 februarie a.c. De această dată, fiecare cumpărător va avea dreptul să achiziţioneze maximum cinci bilete.

De asemenea, precizăm şi faptul că biletele de acces pentru ora 16:00 nu vor fi valabile pentru evenimentul de la ora 18:00 şi nici invers.

În plus, indiferent de vârstă, accesul la spectacol de face pe bază de bilet din cel puţin două motive: pentru a putea controla numărul de participanţi din sală şi astfel pentru a respecta normele ISU, dar şi pentru că banii din vânzarea de bilete au un scop caritabil.

„Aceste 300 de bilete le vom pune în vânzare exclusiv la Biroul Organizare Evenimente Culturale pentru a elimina orice suspiciuni. Cei care se vor grăbi să mai desprindă concluzii negative sunt rugați să înțeleagă că noi, organizatorii, nu ne-am fi pus în situația de a solicita un favor de la Gașca Zurli doar ca să ne bucurăm cunoscuții”, a subliniat Mirela Cara, dorind totodată să mulțumească în mod expres echipei Zurli pentru efortul dublu pe care îl vor face pentru reconstruirea şcolii din Comandău.

În total, sunt scoase la vânzare 600 de bilete în valoare de 20 de lei fiecare, iar banii vor fi donaţi integral Asociaţiei Pro Comandău pentru reconstruirea şcolii „Horn David”, care la începutul lunii ianuarie a fost distrusă de un incendiu.

Totodată, persoanele interesate să contribuie cu sume mai mari decât costul biletului achiziționat, vor avea la dispoziție o urnă specială în care vor putea dona sumele pe care le vor considera oportune pentru cauza în discuție.

„Haideți să vă spun ce se întâmplă aici de fapt, ca să vedeți de ce e extraordinar! O asociație românească din Sfântu Gheoghe organizează o campanie de strângere de fonduri pentru o școală cu predare în limba maghiară din Comandău. Ideea e apreciată și susținută de niște artiști români foarte populari de la București, care vin aici nu cu unul, ci cu două spectacole caritabile gustate în mare măsură de publicul vorbitor de limba română, care în felul acesta va plăti pentru un bilet a cărui valoare se va duce integral către școala din Comandău, pentru a contribui la refacerea locului în care învață copiii maghiari. Mai mult, artiștii bucureșteni vor promova cauza școlii de la Comandău în toată țara, de unde ne așteptăm la ecouri puternice și contribuții importante. Așa se comportă România în care eu îmi doresc să trăiesc, în care ne respectăm unii pe alții, indiferent de etnie și ne sprijinim atunci când ne e greu”, subliniază preşedintele APC şi directorul Observatorului de Covasna, Daniel Santa.

Campania „Le dăm şcoala înapoi”

Fiecare sprijin venit din partea oamenilor şi autorităţilor ajută unitatea de învăţământ să se ridice din propria sa cenuşă şi să le ofere celor 73 de elevi din localitate o instituţie modernă şi adaptată nevoilor acestora. Suma necesară pentru ca acest deziderat să devină realitate este, potrivit noilor estimări, de 800.000 de euro, iar până în prezent circa 13.000 de euro au fost colectaţi din mai multe campanii de ajutorare. Şi Consiliul Judeţean Covasna face demersuri la Guvernul României pentru a obţine ajutor financiar în acest sens.

Incendiul din 9 ianuarie a distrus peste 30% din suprafața clădirii de lemn şi alte 25 de procente au fost afectate parţial. Pompierii covăsneni au avut nevoie de aproximativ șapte ore până să stingă incendiul, cel mai mare din istoria comunei. Pe de altă parte, drama a fost urmată de o mișcare de solidarizare a societății covăsnene cu locuitorii Comandăului.

Astfel, Asociația pentru Comunitate (APC) și cotidianul „Observatorul de Covasna” au demarat, cu ocazia Raliului Zăpezii organizat chiar la Comandău (13-15 ianuarie), campania „Le dăm școala înapoi“ (#ledamscoalainapoi). Inițiativa a fost promovată și pe mașina de concurs a pilotului Szabó Csongor. Totodată, reprezentanții APC au trimis scrisori către mai mulți oameni de afaceri, invitându-i la solidaritate. Primul om de afaceri care a răspuns solicitării, Bartok Árpád (Servint SRL) a donat o sumă de bani și geamurile termopan necesare școlii, după ce va fi reabilitată.

Opera Comică pentru Copii din Bucureşti se alătură campaniei

Tot în scopul sprijinirii reconstruirii şcolii de la Comandău, ca parte a campaniei „Le dăm şcoala înapoi”, în data de 25 mai a.c. la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe va avea loc spectacolul caritabil „Don Quijote”, pe care îl va susține Opera Comică pentru Copii din Bucureşti.

Conturi deschise pentru donaţii

Cei care nu pot să ajungă la evenimente, dar vor să se alăture campaniei, pot să facă donații în conturile de mai jos ale Asociaţiei Pro Comandău: RON: RO10BTRLRONCRT0288651301; EUR: RO57BTRLEURCRT0288651301; HUF: RO70BTRLHUFCRT0288651301; CUI: 34385327; COD CLIENT: 2886513. Donatorii de peste hotare au la dispoziție și următorul cod SWIFT: BTRLRO22.

Pentru a rămâne la curent cu toate informațiile privind desfășurarea campaniei, vă invităm să vă alăturați paginii de Facebook „Le dăm școala înapoi” (#ledamscoalainapoi). De asemenea, detalii privind campania pot fi obținute la numărul de telefon 0744.316.139 sau la e-mail-ul: cristina.cocerhan@comparty.org, unde va răspunde Cristina Cocerhan, reprezentant Asociația pentru Comunitate și „Observatorul de Covasna”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Catalin, 14 februarie 2017
Apreciez implicarea maxima a Asociației pentru Comunitate și Observatorul de Covasna in organizarea evenimentului, inteleg efortul depus si am fost placut surprins de costul biletului, mult sub citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.