ACTUALITATE 22 februarie 2017

Rezultate excelente pentru copiii din judeţ la concursurile de schi

de Covasna Media | 1560 vizualizări

Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și Clubul Copiilor Întorsura Buzăului au participat în perioada 16-21 februarie 2017 la trei concursuri naționale incluse în CAEN 2017, Serbările Zăpezii Băișoara 2017 – loc I, la Cavnic – Trofeul Gutâi – etapa III din circuitul celor patru concursuri naționale de schi (Vatra Dornei, Sf.Gheorghe, Cavnic, Brașov), un concurs cu trei probe - slalom, slalom uriaș și slalom paralel – organizat de Clubul Copiilor Sighetu Marmației – loc I; și la Toplița un concurs Cupa Strindberg 2017 – loc I.

A fost o săptămână cu multe bucurii, zăpadă din belșug și motivație din partea copiilor, s-au văzut antrenamentele și faptul că au participat deja la trei concursuri naționale în acest an, se vede munca copiilor și a profesorilor.

De ce sunt importante aceste evenimente extrașcolare? În primul rând vin în sprijinul activității formale, se ajută reciproc dezvoltă  competențele sociale, civice, interpersonale, interculturale, spiritul de competiție, fair playul.

Vrem să mulțumim copiilor Biro Maja, Molnár Etele, Molnár Bulcsu, Antal Soma, Rapolti Erhard, Barta Martina Mate, Finta Szilard, Molnár Mako, Popica Alin, Bobes Bianca, Farkas Tudor, Popica Alexandru, Muntean Eduard, Muntean Lorena, Tohănean Alexia pentru premii, profesorilor Bocz Attila, Floroianu Florentina, Barabas Andrea, Nesa Alin, Renga Alexandru, Kerekes Jenő pentru efortul depus în pregătirea concursului, părinților, I.Ș.J. Covasna, M.E.N. organizatorilor – Palatul Copiilor Cluj Napoca, Clubul Copiilor Sighetu Marmației.

Munca depusă şi oboseala vor trece, iar amintirile vor rămâne în sufletul copiilor și este cel mai important lucru de a putea dărui aceste clipe frumoase.

Kerekes Jeno

schi copii-Palatul copiilor (2)schi copii-Palatul copiilor (1)

Teme articol: copii schi concurs rezultate
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cozanu Adriana, 23 februarie 2017
Ar fi fain dacă i-am regăsi pe acești copii și la concursurile din cadrul calendarului competițional organizat de Federația Română de Schi Biatlon, doar fiind afliați la cluburile ce aparțin citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.