ACTUALITATE 19 februarie 2017

Servicii juridice externe pentru rezolvarea punerii în funcţiune a uzinei de prelucrare a deşeurilor

de Covasna Media | 1271 vizualizări

Autorităţile judeţene vor încheia un contract pentru servicii juridice externe, în vederea desfăşurării activităţilor de asistare, consultanţă și reprezentare juridică în procesele şi eventualele recursuri privind punerea în funcţiune şi administrarea uzinei de prelucrare a deşeurilor. În cadrul şedinţei extraordinare ce a avut loc vineri, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a fost împuternicită pentru încheierea contractului de asistenţă juridică.

„Din cauza deficienţelor cadrului legislativ în domeniul achiziţiilor publice, am pățit-o precum acela care s-a înecat la mal: pentru desemnarea administratorului uzinei de prelucrare a deşeurilor de la Leţ, am lansat procedura de licitaţie publică în aprilie anul trecut, şase firme şi-au manifestat interesul de a participa în cadrul procedurii de selecţie, dar a urmat o serie de procese şi recursuri, uzina a rămas neutilizată până în acest moment, deşi, printre altele, se plătesc sume considerabile pentru paza acesteia şi energia electrică consumată, ceea ce înseamnă costuri lunare în valoare de 15 mii lei. Faptul că în România mai există treizeci de astfel de cazuri, nu este o consolare pentru nimeni – în timp ce am construit un sistem modern de gestionare a deşeurilor, suntem nevoiţi să transportăm deşeurile în judeţul Braşov, pe bani frumoşi. Legislaţia actuală permite să încheiem, cu aprobarea consilierilor judeţeni, un contract pentru servicii juridice şi există un precedent pentru aceasta din toamna anului trecut” – a arătat Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna. Acesta a menţionat că, din cauza unei reduceri de personal, Compartimentul Juridic din cadrul instituţiei funcţionează cu două posturi mai puţin şi nu s-a reuşit nici ocuparea celor două posturi vacante de jurist.

În cadrul şedinţei extraordinare de vineri, a fost aprobată modificarea listei provizorii de investiții pe anul 2017. Datorită remedierii unei probleme tehnice încă din anii `80, la mofeta de la Malnaş-Băi este nevoie de racordarea la reţeaua electrică, suma de 10 mii lei alocată anterior acestei lucrări a fost majorată la 15 mii lei. CJ Covasna vrea să atragă fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, pentru modernizarea Şcolii Speciale din Sfântu Gheorghe. Suma alocată pentru costurile cu pregătirea documentaţiei a fost majorată la 150 mii lei.

Biroul de presă al Consiliul Judeţean Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
pitagora, 20 februarie 2017
Iata un exemplu de transparenta totala absoluta si incontestabila. By the way : cati juristi are CJ CV ? Aici probabil ca numai Curtea de Conturi va deslusi ,in timp, lucrurile. Ca si la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.