Covasna Media Group|Joi, 23 Martie, 2017

Programările online pentru înmatriculări se bucură de succes; sunt disponibile şi rezervările pentru permise 

EMITERE SECURIZATA DE PERMISE AUTO

Sistemul de programări online implementat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Covasna începând cu data de 1 martie a.c. se bucură de succes, dovadă faptul că pentru următoarele 14 zile lucrătoare din această lună au fost ocupate toate locurile disponibile pentru înmatricularea, transcrierea, radierea autovehiculelor, eliberarea numerelor provizorii şi preschimbarea certificatelor de înmatriculare, a declarat prefectul judeţului, Sebastian Cucu.

Potrivit datelor postate miercuri după-amiază pe site-ul Prefecturii Covasna, nu se mai pot face rezervări pentru perioada 2-21 martie, ci doar pentru zilele ulterioare.

Prefectul Sebastian Cucu a precizat că începând cu data de 1 martie a fost lansată şi platforma rezervată programării online pentru preschimbarea permiselor.

Programările pot fi făcute pe site-ul www.prefecturacv.ro, precum şi direct, prin accesarea adresei www.drpciv.ro/rezervarecv/inmatriculare.php

Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna a declarat că numărul cererilor pentru înmatriculări auto s-a dublat după eliminarea timbrului de mediu, începând cu data de 1 februarie, ajungând la aproape 150 pe zi, iar programările online vor contribui la eficientizarea activităţii.

Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->