ACTUALITATE 6 martie 2017

Noua arenă sportivă din Sfântu Gheorghe, finalizată; Primăria amână preluarea

de Agerpres | 2709 vizualizări

Lucrările la noua arenă sportivă din Sfântu Gheorghe, începute în 2014 de Compania Naţională de Investiţii (CNI), au fost finalizate, dar Primăria refuză să preia clădirea până când deficienţele constatate nu vor fi remediate.

„Arena este, practic, gata, sunt tot felul de discuţii legate de preluarea de către municipalitate, pentru că am făcut o adresă cu ce lucrări trebuie corectate. Nu dorim să preluăm juridic clădirea până nu se rezolvă toate aceste probleme. Nu dau termene, pentru că nu depinde de noi”, a declarat luni, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

El a mai spus că autorităţile locale acordă o importanţă foarte mare sportului şi a mai adăugat că infrastructura sportivă a municipiului Sfântu Gheorghe se va număra printre cele mai bune din România.

Viitoarea arenă sportivă, aflată la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, are o capacitate maximă de 3.000 de locuri în tribune şi va putea fi folosită atât pentru competiţii sportive de baschet, handbal, futsal şi hochei, cât şi pentru diverse întruniri şi evenimente culturale şi artistice. Sala este prevăzută, printre altele, cu două loje pentru vip-uri şi ascensoare pentru persoanele cu handicap. Arena va avea circa 450 de locuri de parcare pentru autoturisme şi autocare, precum şi patru terenuri de tenis.

Valoarea investiţiei se ridică la peste 19 milioane de euro, banii fiind alocaţi din bugetul de stat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.