Covasna Media Group|Joi, 23 Martie, 2017

30% dintre consumatorii români de electricitate ar putea avea contoare inteligente până în 2020 

contoare-inteligente

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) propune instalarea de contoare inteligente pentru 30% dintre consumatorii de energie electrică până în anul 2020, urmând ca, până în anul 2026, toți utilizatorii să beneficieze de sisteme inteligente de măsurare a consumului, potrivit unui proiect de ordin.

„Planul național de implementare a SMI (sisteme de măsurare inteligentă — n.r.) se derulează în două etape, după cum urmează: etapa I a planului național de implementare a SMI cuprinde perioada 2017 — 2020; etapa a II-a a planului național de implementare a SMI cuprinde perioada 2021 — 2026“, se arată în proiect.

De asemenea, până în anul 2020, în fiecare zonă de concesiune a serviciului de distribuție a energiei electrice se vor instala contoare inteligente pentru cel puțin 30% din numărul total de consumatori.

„Pentru elaborarea planurilor de implementare aferente etapei a II-a a planului național de implementare a SMI, OD (operatorii de distribuție — n.r.) proiectează ritmul de implementare, astfel încât, la sfârșitul ultimului an de implementare, procentul consumatorilor integrați în SMI să fie 100% din numărul total de consumatori“, mai spun inițiatorii actului normativ.

ANRE recunoaște în tarifele pentru serviciul de distribuție a energiei electrice costul investițiilor, dacă sunt respectate anumite prevederi.

Distribuitorii sunt obligați să informeze consumatorii despre beneficiile sistemelor inteligente de măsurare, precum și despre planul și calendarul de implementare a acestora.

Potrivit notei de prezentare a proiectului, firma de consultanță AT Kerney a realizat un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, care a indicat „o valoare a venitului net actualizat pozitivă, conducând la concluzia că implementarea contorizării inteligente în sectorul energiei electrice are potențialul de a fi o investiție profitabilă datorită beneficiilor provenind din reducerea pierderilor din rețea și reducerea costurilor de exploatare, în anumite condiții și considerente“.

 

 

Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->