ACTUALITATE 14 martie 2017

Grevă de avertisment la APM Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1552 vizualizări

Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Covasna s-a alăturat acțiunii naționale de grevă de avertisment. Astfel, marți, 14 martie a.c., între orele 10 și 12 cei 32 de angajați ai APM Covasna au sistat activitatea în cadrul instituției. Revendicările au fost aceleași ca la nivel național, respectiv de majorare a salariilor.

„A fost o grevă de avertisment, aşteptăm să vedem care va fi reacţia guvernanţilor. Noi Agenţiile, Garda de Mediu şi Rezervaţia Biosfera Deltei Dunării avem cele mai mici salarii din sistem la ora actuală. Colegii mei nu mai sunt dispuşi să aştepte. Până nu se decide ceva negru pe alb sunt hotărâţi să intre în grevă, chiar şi pentru o perioadă nedeterminată. Revendicările sunt aceleaşi ca în toată ţara: creşteri salariale întrucât suntem la un nivel care nu satisface cerinţele actuale, deşi responsabilităţi avem destule”, ne-a declarat directorul executiv al APM Covasna, Gheorghe Neagu.

La nivel naţional, în cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului lucrează aproximativ 2.000 de persoane, care se ocupă de reglementarea şi monitorizarea a tot ceea ce ţine de protecţia mediului. Potrivit Mediafax, în cazul declanşării grevei generale, reprezentanţii sindicatelor spun că niciun aviz de mediu nu va mai fi semnat, ceea va duce la blocarea tuturor proiectelor de infrastructură, indiferent că e vorba de construcţii ale administraţiilor locale, ale Guvernului sau de dezvoltări imobiliare private.

„Oamenii sunt nemulţumiţi fiindcă se consideră discriminaţi având în vedere că alte categorii profesionale din administraţia publică, deci funcţionari publici, care au primit în cursul ultimilor 3-4 ani creşteri salariale semnificative, noi nebeneficiind de nicio culoare de o astfel de creştere. Solicităm alinierea salariilor funcţionarilor publici din cadrul ANPM şi APM la familia ocupaţională <<Administraţie>>. Totodată, solicităm un dialog social cu ministrul Mediului şi sprijin pe toate planurile pentru realizarea acestor planuri. Suntem decişi să epuizăm toate căile legale astfel încât domeniul protecţiei mediului să fie recunoscut la justa lui valoare. Iniţiem toate demersurile privind declanşarea conflictului de muncă, asta înseamnă grevă de avertisment, grevă de solidaritate, grevă generală. În maximum două săptămâni declanşăm greva generală", a declarat pentru Mediafax Ciprian Şoavă, liderul Federaţiei Sindicatelor Unite din Mediu (FSUM).

Teme articol: salarii greva APM
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.