ACTUALITATE 26 martie 2017

Tabără de karting la Târgu Secuiesc

de Agerpres | 2740 vizualizări

O tabără de karting pentru copii va fi organizată în această vară în municipiul Târgu Secuiesc, la iniţiativa unui club sportiv care şi-a propus să popularizeze şi să dezvolte acest sport în ţara noastră.

Tabăra se va desfăşura pe parcursul vacanţei de vară, în trei serii programate în perioada 17 iulie – 19 august, iar la aceasta se pot înscrie băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 6-13 ani şi înălţimea între 1 şi 1,55 m.

Potrivit organizatorilor, aceasta este unica tabără de karting din România, iar cursurile teoretice şi practice se vor desfăşura sub îndrumarea unor instructori specializaţi.

„Tabăra de karting este o metodă inedită de dezvoltare personală, atât pentru fetiţe, cât şi pentru băieţi. Punem mult suflet în lucrul cu copiii şi dorim să le împărtăşim acestora pasiunea noastră pentru un sport care formează caractere puternice. Nu le propunem celor mici doar o tabără, ci, mai curând, o experienţă unică. O experienţă care dezvoltă unele din cele mai frumoase calităţi: fair play, dârzenie, perseverenţă, spirit de învingător, lucrul în echipă, responsabilitate, prietenie. Kartingul dezvoltă concentrarea, comunicarea, atenţia la detalii, gândirea strategică, curajul, încrederea în sine şi, nu în ultimul rând, abilităţile fizice. Pe lângă aceste calităţi obţinute prin bucuria de a pilota, copiii vor dobândi noţiuni de siguranţă rutieră. Suntem convinşi că frumuseţea acestui sport va constitui o puternică lecţie de viaţă pentru cei mici, oferindu-le amintiri deosebite”, menţionează organizatorii pe o reţea de socializare.

Cursurile practice se vor desfăşura pe circuitul de karting de la Târgu Secuiesc, care măsoară 1.431 m lungime şi îndeplineşte standardele de siguranţă impuse de Federaţia Internaţională de karting. Copiii vor pilota karturi de competiţie omologate, adecvate vârstei lor, vor beneficia de echipament complet de protecţie şi de asistenţă medicală pe circuit.

Organizatorii au precizat că primii 30 de copii înscrişi până pe data de 13 mai a.c., precum şi fraţii şi grupurile formate din minimum 5 copii beneficiază de reducere la taxa de participare.

 

 

Teme articol: copii tabara Karting
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.