ACTUALITATE 21 martie 2017

ACS Viitorul Sfântu Gheorghe, o pepinieră covăsneană de talente fotbalistice

de Sever Ioan Miu | 3281 vizualizări

În cinci ani de la reînființarea sa ca Asociație Club Sportiv (ACS), Viitorul Sfântu Gheorghe s-a aflat de 10 ori între primele trei clasate în clasamentului final pe echipe  și a câștigat de cinci ori locul I. Dintre copiii antrenați la ACS Viitorul, mulți au ajuns la echipe și academii de fotbal de prestigiu din România – inclusiv la Lotul Național de Juniori –, dar și Ungaria sau Germania. Mai multe despre performanțele, dar și greutățile acestui pepiniere de talente, în rândurile de mai jos.

Clubul a fost înființat în 2007, ca centru de copii, sub titulatura ACS ASF Viitorul Sfântu Gheorghe și reînființat în 2012 ca ACS Viitorul. Clubul are în palmares mai ales competiții de juniori, dar în istoria sa se află trecută, la loc de cinste, și campionatul ligii a IV-a județene, terminat pe locul I, în 2013. „În 2013-2014, Viitorul a luat locul I la Cupa Hagi pe Covasna. Golgheterul a fost de la noi, Vârtosu Norbert, cu șase goluri“, își amintește, cu mândrie, Marian Todoran, unul dintre cei doi antrenori ai clubului.

De la reînființare, Viitorul  a câștigat de cinci ori locul I sezoanele competițiilor județene de juniori, o dată a terminat pe locul II și odată pe locul III. De pildă, în sezonul 2014-2015, Viitorul a terminat campionatul pe locul I la Juniori (D) 2002 precum și la juniorii născuți în 2005 și 2006 (F-G). În același sezon, clubul s-a clasat pe locul II la juniorii născuți în 2000 (C). O altă performanță din sezonul 2014-2015 a fost clasarea pe locul II în Cupa Secuilor. Pe lângă campionatele din județul nostru, Viitorul participă și la cele din județul Brașov. „Noi ne-am dorit să avem o competiție mai puternică decât județul Covasna. Acolo sunt echipe mult mai bune, echipe care investesc cât de cât la nivelul copiilor, copii își doresc să facă performanță, sunt mai competitivi. Acolo mergem să întâmpinăm probleme. Și în județul nostru este o competiție, dar nu la fel de puternică și putem face față, și aici, și în județul Brașov”, spune Todoran, adăugând: „Noi și dacă am fi avut rezultat să câștigăm campionatul pe Brașov nu puteam merge mai departe pe faza regională, fiindcă suntem primiți doar să participăm”. „Anul trecut, în campionatul brașovean, am câștigat, cu copiii din 2001 (C), locul I în grupa noastră. Cum erau două grupe, trebuia să intrăm în play-off. Știind că noi nu putem să mergem mai departe și ca să nu luăm locul altei echipe, au băgat altă echipă din județul lor. Noi am mers mai departe pe Covasna, am ieșit câștigători  și am participat pe faza zonală la Târgu Mureș și chiar și atunci am avut o echipă competitivă”, povestește Marian Todoran.

ACS Viitorul Sf Gheorghe (2)În contextul rezultatelor deosebite, nu e de mirare că sportivii Viitorului ajung la academii și echipe de fotbal importante. De exemplu, Nagy Barna (1991) a ajuns să joace în liga a III-a, alături de Sepsi OSK și FK Csikszereda (Miercurea Ciuc), Tanko Zsolt (1999) a jucat în liga a III-a și a promovat într-a II-a, alături de Sepsi OSK, iar Finna Norbert (1999) a ajuns la Academia Bozsik Jozsef din Ungaria. Totodată, mijlocașul central Pal Kristof (2000), transferat la Academia Ardealul din Cluj, a fost convocat la Lotul Național de Juniori.

Cine vede rezultatele clubului sportiv Viitorul nu își imaginează greutățile pe care le întâmpină această pepinieră. Cum părinții, mulți din satele din județ, cotizează cu 100 de lei/copil/lună pentru competițiile din Covasna și Brașov, iar clubul are în jur de 70 de copii, banii sunt puțini. Din sumele strânse, clubul plătește salarii, impozite și întreține fostul teren Electro Sfântu Gheorghe, primit gratis în folosință de la un om de afaceri francez. Clubul primește sprijin de la Consiliul Local, Consiliul Județean, Direcția Județeană de Sport și Tineret și o mână de sponsori. Însă chiar și așa, banii sunt insuficienți. „Mai avem oameni alături de noi, dar sunt puțini. Ne mai ajută primăria, Consiliul Județean, dar este foarte puțin. Ar trebui să ne ajute mai mult. Acum, de ce nu ne ajută, nu știm. Fondurile, problemele ei le cunosc. Noi facem proiecte, cât ne dau, atât ne dau“, spune Todoran.  Antrenorii duc adesea copiii acasă cu mașina, microbuzul fiind un lux, iar în vestiar căldura este oferită de o sobă de lemne. „Iarna asta am fost fochiști“, glumește președintele clubului, antrenorul Ion Diaconu.

Cu toate acestea, antrenorii Ion Diaconu și Marian Todoran nu se lasă bătuți, conștienți de misiunea lor. „Eu până voi da colțul, voi avea pe cap clubul ăsta“, încheie, mai în glumă, mai în serios, Todoran.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Alpi, 27 martie 2017
Cum este posibil să ai așa "academie de fotbal națională", iar cei trei antrenori Todoran, Horjan sau Diaconu să nu își poată învăța proprii copii tainele fotbalului măcar să joace la citeste integral
Finna, 23 martie 2017
Plătim 120 de lei pe luna, plus transport, sala,etc,etc
Norbi, 22 martie 2017
Miroase puțin a evaziune fiscală domnilor de la ANAF ... nu ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.