ACTUALITATE 26 aprilie 2017

Sfântu Gheorghe, pro și contra animalelor în circuri

de Sever Ioan Miu | 3830 vizualizări

Pentru mulți adulți de azi, spectacolele de circ reprezintă un ingredient al unei copilării fericite. Inclusiv cele în care apar animale dresate. Alții cred că necuvântătoarele nu au ce căuta în circuri, unde nu au cum să fie tratate fără violență de către dresorii lor.

După ce 11 animale au murit într-un incendiu la București, Consiliul General al Municipiului București a votat interzicerea tuturor activităților cu animale la Circul Globus și ar putea interzice folosirea animalelor de către toate circurile care vin în Capitală. Pe internet, se strâng semnături pentru o lege care să interzică prezența animalelor în toate circurile din țară, în timp ce alți internauți se opun acestor idei. Părerile sunt împărțite și la Sfântu Gheorghe, după cum puteți citi în articolul de mai jos.

Ce cred circarii

După ani de zile în care nu am mai asistat la un astfel de spectacol, în duminica Paștelui am fost să văd reprezentația a două trupe de circ, la Sfântu Gheorghe, într-un cort instalat nu departe de malul Oltului. Printre numerele de circ s-au numărat și unele cu animale, cum ar fi un ponei, un elefant, două leoaice și mai mulți câini. În pauză, spectatorii au fost invitați, contra cost, la poze cu elefantul și poneiul. După reprezentație, am intrat în vorbă cu doi angajați ai circului. „În familia mea, dresăm animalele de vreo 200 de ani, de 6-7 generații. Eu am crescut cu animalele, le-am dat lapte cu biberonul când erau mici. Eu lucrez cu elefanți, lei, tigri, cămile, cai, tot felul de animale (...). Lucrăm în România de 17 ani, dar dacă nu se mai poate aici, mergem în altă țară”, mi-a spus Alexander, un artist de circ originar din Ungaria. Potrivit unei angajate a circului, animalele sunt îngrijite cu atenție, fără violență. „Leii nici nu lucrează cu tine dacă îi lovești”, mi-a spus ea, adăugând că persoanele cărora nu le place că sunt animale la circ nu au decât să nu meargă la spectacole. Tot ea mi-a povestit că s-ar fi făcut un sondaj printre copiii din România, iar 95% dintre aceștia ar fi fost în favoarea circului cu animale. Pe de altă parte, la o căutare pe internet nu am găsit astfel de sondaj. E drept, diferite publicații online și-au întrebat cititorii lor cu privire la interzicerea animalelor în circuri. Pe dcnews.ro, cei din peste 19.000 de cititori care au participat la un astfel de sondaj, mai mult de 53% au votat pentru interzicerea folosirii animalelor pentru spectacolele de circ în timp ce aproape 47% au fost împotriva acestei măsuri.

Subiectul animalelor din circuri există de ceva vreme pe agenda publică din România. La București, încă din noiembrie 2016, Consiliul Local al Sectorului 1 a interzis pe raza sectorului „spectacole cu plată sau gratuite oferite de către circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, care au în programul de divertisment dresuri de animale sălbatice, domestice, de companie, precum si cele care au expoziții de animale sălbatice (tip zoo)”. Nerespectarea prevederilor hotărârii se sancţionează cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 50.000 lei. După incendiul din 12 ianuarie 2017, în care au murit 11 animale ale Circului Globus din Capitală, „retrase din activitate”, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis pe managerul circului.

Consilierii Consiliului General al Municipiului București (CGMB) au votat o hotărâre locală prin care Circ&Variete Globus să nu mai aibă nicio activitate legată de animale, fie că este vorba despre dresură, despre turul menajeriilor sau despre întocmirea de documente pentru animalele artiștilor străini care figurau în spectacolele instituției. Totodată, consilierii CGMB au hotărât ca necuvântătoarele din responsabilitatea circului să fie relocate, în baza unui protocol dintre această instituție publică și Fundația Vier Pfoten, o parte urmând să apară în „expoziții care se vor organiza chiar la circ, dar fără să presupună chinul dresajului” potrivit edilului general al Capitalei, citat de Agerpres. Pe 27 aprilie, consilierii CGMB votează asupra interzicerii animalelor în toate circurile din București. În cazul în care proiectul de hotărâre va fi adoptat, măsurile – cum ar fi amenzi între 2.500 și 5.000 de lei pentru circuri – vor intra în vigoare după 10 zile. „Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacolele de circ, pe teritoriul Municipiului București", se arată în proiectul de hotărâre, potrivit hotnews.ro. La inițiativa organizației ecologiste World Wildlife Fund (WWF) România, un proiect de lege, inițiat de către Remus Cernea și respins în legislatura anterioară, a fost reintrodus în Parlament.

Csibi Magor: „Locul animalelor sălbatice nu este în captivitate”

O altă reacție la moartea animalelor a venit din partea lui Csibi Magor, reprezentant al organizației ecologiste World Wildlife Fund (WWF) România. Acesta a lansat, pe siteul de-clic.ro, o petiție care cere Parlamentului să interzică “exploatarea animalelor sălbatice în circuri”. “Locul animalelor sălbatice nu este în captivitate, ci în libertate”, scria Csibi Magor în petiție. Tot din inițiativa activistului WWF, un proiect de lege pentru interzicerea animalelor în circuri, inițiat de către Remus Cernea și respins în legislatura anterioară, a fost reintrodus în Parlament. Proiectul de lege este mult îmbunătățit, după cum mi-a declarat unul dintre parlamentarii care îl susțin, Petre Florin Manole.

Edilii din Sfântu Gheorghe ezită

În sprijinul petiției lui Csibi Magor, siteul de-clic.ro a cerut cetățenilor să se adreseze primăriilor, pentru a interzice folosirea animalelor în circuri pe raza localităților lor.„Prin prezenta (...) doresc să vă solicit ca în următoarea ședință de consiliu să luați în discuție o eventuală hotărâre prin care circul cu animale să fie interzis pe raza orașului nostru.

Avem aproximativ 3890 de tigri rămași în libertate pe tot globul. Specia este grav amenințată de dispariție și totuși îi găsim în captivitate peste tot în jurul nostru. Locul animalelor sălbatice nu este în captivitate, ci în libertate. Ideea că încă există locuri unde exploatăm suferința animalelor în scopuri de distracție n-ar mai trebui să fie acceptabilă pentru nimeni. În speranța că orașul nostru va putea fi un exemplu la nivel național în ceea ce privește grija pentru animale în general, și pentru cele sălbatice, aflate în pericol în particular, vă solicit să luați în calcul o măsură imediată de interzicere a acestui tip de manifestări în orașul nostru”, se arată în solicitarea formulată de către de-clic.ro și trimisă de către activista Roman Katalin Primarului Municipiului Sfântu Gheorghe. În răspunsul trimis pe 16 februarie de către viceprimarul Toth-Birtan Csaba se arată că edilii locali „în asentimentul” semnatarei, însă interzicerea activităților de circ cu animale nu intră în competența Primăriei. Edilii știu despre proiectul de HCL de la București, dar spun că în acel caz e vorba de Circul Globus, o instituție a Primăriei, iar astfel de instituție nu există la Sfântu Gheorghe. L-am contactat pe viceprimar pe 26 aprilie, spunându-i despre precedentul din Sectorul 1, unde a fost interzisă inclusiv folosirea animalelor în circurile ambulante. „Există un precedent, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne luăm după fiecare. Eu nu văd că Municipiul Sfântu Gheorghe ar avea atribuțiuni privind interzicerea circurilor. Eu nu am găsit între atribuțiunile Consiliului Local să se ocupe de această speță. Dacă ar fi circul nostru, bineînțeles că am face acest lucru (...). O să studiem problema, acum chiar că suntem ocupați cu altceva. Ce am rezolva dacă interzicem în Sfântu Gheorghe? Copiii o să meargă la Brașov ”, ne-a răspuns viceprimarul Toth-Birtan Csaba.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.