ACTUALITATE 30 mai 2017

31 Mai – Ziua Mondială Fără Tutun

de Covasna Media | 2236 vizualizări

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin realizarea de către specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Covasna de activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc.

Tutunul, o amenințare în calea dezvoltării

În fiecare an, în data de 31 mai Organizația Mondială a Sănătății și partenerii săi marchează Ziua Mondială fără tutun, subliniind riscurile privind sănătatea și alte riscuri asociate consumului de tutun (în toate formele sale) și militând pentru politici eficiente, care să reducă consumul. Tema pentru Ziua Mondială fără tutun 2017 este „Tutunul – o amenințare în calea dezvoltării”.

Campania din acest an va fi axată pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni și va propune măsuri pe care guvernele trebuie să le ia în considerare pentru a promova sănătatea și dezvoltarea, prin combaterea crizei globale determinate de tutun.

Adevăruri despre tutun, controlul acestuia și obiectivele dezvoltării:

– Peste 6 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza consumului de tutun, o cifră estimată să crească la mai mult de 8 milioane pe an până în 2030, fără acțiuni intensive de stopare. Consumul de tutun reprezintă o amenințare pentru fiecare din noi, indiferent de sex, vârstă, rasă, cultură sau nivel de educație. Aduce suferință, boală și moarte, sărăcește familiile și economiile naționale.

– Folosirea oricăror forme de tutun costă enorm economiile naționale, prin creșterea costurilor legate de sănătate și scăderea productivității. Astfel, se agravează problemele de sănătatea și crește sărăcia, având în vedere faptul că persoanele cu venituri mici aleg să cheltuiască mai mulți bani pe tutun și mai puțini pe mâncare sănătoasă, educație și îngrijire. Aproximativ 80% din decesele premature cauzate de consumul oricăror forme de tutun sunt atribuite țărilor cu venituri mici și medii, care întâmpină dificultăți mari în atingerea obiectivelor de dezvoltare. Cultivarea tutunului necesită cantități enorme de pesticide și fertilizatori, ceea ce poate fi toxic și poluant pentru rezervele de apă.

Convenția OMS privind controlul tutunului ghidează lupta globală împotriva epidemiei tutunului. Acest tratat internațional are 179 de țări partenere și Uniunea Europeană.  Mai mult de jumătate din țările lumii au implementat cel puțin o măsură din tratat.

Proiect local „Time out! Refuz ţigara!”

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna și Direcţia de Sănătate Publică Covasna vor implementa proiectul local de prevenire a consumului de droguri: „Time Out! Refuz Țigara!”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Covasna, Club Sportiv Sfântu Gheorghe, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna (Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității) prin următoarele activități:

  1. Organizarea unui meci de handbal demonstrativ de către echipa de fete din cadrul Clubului Sportiv Sfântu Gheorghe, adresat unui număr de 150 de participanţi din rândul elevilor de gimnaziu din Mun. Sfântu Gheorghe, în data de 29 mai 2017, cu ocazia marcării Zilei Mondiale Fără Tutun, în Sala Sporturilor din cadrul Clubului Sportiv din mun. Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna.
  2. Organizarea unei acţiuni de informare-educare-conştientizare a comunităţii locale în ceea ce priveşte riscurile asociate consumului de tutun asupra sănătăţii, prin efectuarea de măsurători pulmonare a monoxidului de carbon în aerul expirat, adresată unui număr de 200 de participanţi la meciul de handbal cât şi membrilor comunităţii locale aflaţi la locurile de joacă pentru copii şi în parcuri, în zilele de 29 şi 31 mai 2017.
  3. Realizarea unei campanii de conştientizare şi sensibilizare a comunităţii locale asupra sancţiunilor prevăzute de noua legislaţie privind consumul de tutun în spaţiile de joacă pentru copii, adresată unui număr de 200 de membri ai comunităţii locale din Mun. Sfântu Gheorghe în data de 31 mai 2017.

Parteneriatul interinstituţional cu Direcția de Sănătate Publică Covasna axat pe sustenabilitatea financiară, prin acordarea premiilor constând în tricouri personalizate, contribuie la dezvoltarea unor politici coerente de răspuns la fenomenul tutunului în plan local, fără de care nu ar avea efectul dezirabil scontat.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.