ACTUALITATE 15 mai 2017

Don Quijote susține școala de la Comandău

de Iulia Drăghici - Taraș | 3777 vizualizări

Spectacolul „Don Quijote” al Operei Comice pentru Copii ajunge joia viitoare în județul Covasna ca parte a campaniei de strângere de fonduri pentru reconstrucția școlii din Comandău, „Le dăm școala înapoi”

Județul Covasna se pregătește să fie gazda unui spectacol-eveniment, care va aduce pe scena mare a Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe o explozie de culoare, de copilărie, bucurie și de eleganță, toate cuprinse sub cupola spiritului civic.

Opera Comică pentru Copii din București și-a unit forțele cu Asociația pentru Comunitate din Sfântu Gheorghe și cu Asociația de Tineret „Ecou” pentru a aduce mai aproape de succes campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția școlii din Comandău, „Le dăm școala înapoi”.

Astfel, joia viitoare, pe 25 mai a.c., 30 dintre balerinii Operei Comice pentru Copii vor da viață în premieră pentru județul nostru personajelor din celebra operă „Don Quijote” a lui Miguel Cervantes, iar toți banii strânși din vânzarea de bilete vor ajunge în contul Asociației Pro Comandău.

Preţul unui bilet este de 25 de lei, iar vânzarea se face la Biroul de Organizare Evenimente din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, de luni până joi între orele 09:00 – 16:00 şi vineri între orele 9:00 – 13:00.

„Obiectivul nostru este acela de a nu lăsa liniștea și ignoranța să se așeze asupra dramei de la Comandău. Momente precum cel de acum ne prilejuiesc oportunitatea de a aminti oamenilor ce s-a întâmplat acolo și că în astfel de momente ne demonstrăm valoarea la nivel de comunitate. Prin solidaritate și prin atitudine. Indiferent de orice altceva. Sper ca lumea să răspundă pozitiv chemării noastre și să se bucure de reprezentația caritabilă a Operei Comice pentru Copii. Salut totodată, un nou moment de apropiere și bună colaborate cu Asociația Ecou, partenera noastră pentru a doua oară în acest an”, declară președintele Asociației pentru Comunitate și totodată directorul ziarului „Observatorul de Covasna”, Daniel Santa.

Don Quijote, „unul dintre cele mai spectaculoase evenimente pe care le-a avut Sfântu Gheorghe din punct de vedere cultural vreodată

Combinaţia dintre romanul „Don Quijote”, votat în anul 2002 ca fiind cea mai bună carte scrisă vreodată, şi viziunea artiștilor de la Opera Comică pentru Copii, instituția culturală care reuşeşte să vândă într-o stagiune peste 75.000 de bilete, este cu siguranţă reţeta unui spectacol extraordinar, care nu trebuie ratat.

„Spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt speciale în primul rând pentru că păstrează linia clasică a autorilor, respectiv a creatorilor, dar mai mult decât atât, sunt restrânse la o durată bine limitată astfel încât copilul să poată să înțeleagă spectacolul și să nu se plictisească. Venim la Sfântu Gheorghe cu prima serie de balerini a Operei Comice pentru Copii. Spectacolul „Don Quijote” cu siguranță va impresiona. (...) Pentru Opera Comică este o bucurie să vină în Sfântu Gheorghe și să sprijine acest demers prin care încercăm să reconstruim și fizic, dar și cultural și educativ, școala din Comandău”, a declarat luni, într-o conferință de presă, directorul de comunicare al Operei Comice pentru Copii, Emil Pantelimon.

Spectacolul se adresează copiilor cu vârste între 4 şi 14 ani, dar este apreciat totodată şi de adulţi. Jucat deja de peste 20 de ori pe scena mare a Operei Comice pentru Copii, în fața a peste 10.000 de spectatori, „Don Quijote” este unul dintre cele mai de succes spectacole ale teatrului bucureştean.

„Nu e doar un spectacol pentru copii. Nu îmi aduc aminte ca în ultimii 15 ani să fi venit în Sfântu Gheorghe un balet atât de mare, cu 30 de balerini. Le recomand tuturor să vină, nu doar copiilor, ci și adulților pentru că este o încântare să vezi așa ceva. Ca să nu mai spun de scopul nobil pe care îl are acest spectacol. Toți banii încasați din vânzarea de bilete vor intra la Asociația din Comandău, pentru școala din localitate. Cu această ocazie chiar sperăm să avem o sală plină pentru că joia viitoare va avea loc unul dintre cele mai spectaculoase evenimente pe care le-a avut Sfântu Gheorghe din punct de vedere cultural vreodată”, a spus în cadrul conferinței de presă coordonatorul PR al Operei Comice pentru Copii, Mădălin Guruianu.

Potrivit organizatorilor, evenimentul, care va dura o oră, îi va face pe toți copiii să se îndrăgostească de tot ceea ce se petrece pe scenă, dar mai mult decât atât, îi va face pe cei mici să vadă ce înseamnă un act cultural de calitate.

„Este un spectacol plin de culoare. Acțiunea se petrece într-o piață din Barcelona, sunt foarte multe personaje care interacționează, iar muzica este una foarte antrenantă și apreciată de copii. De asemenea, costumele sunt foarte frumoase și pline de culoare, reușind totodată să păstreze caracterul clasic al poveștii și al perioadei în care se desfășoară acțiunea. Mai mult decât atât, Don Quijote chiar interacționează în anumite momente cu copiii, le povestește acțiunea”, a explicat și actrița care interpretează personajul Mercedes, Andreea Soare.

Concursuri speciale

În perioada următoare, organizatorii evenimentului vor pregăti și câteva concursuri cu premii, care vor consta în puzzle-uri, caiete de program sau bilete de VIP la spectacol, astfel că vă invităm să urmăriți pagina de Facebook a campaniei „Le dăm școala înapoi”, dar și pe cea a ziarului „Observatorul de Covasna” și să vă achiziționați din timp bilete pentru a putea beneficia de aceste surprize.

„Le dăm şcoala înapoi”, susținută de parteneri de nădejde

Opera Comică pentru Copii din Bucureşti şi Asociaţia de Tineret „Ecou” din Sfântu Gheorghe s-au alăturat în luna martie campaniei „Le dăm şcoala înapoi”, iniţiată de Asociaţia pentru Comunitate şi Observatorul de Covasna, cu scopul reconstruirii școlii din Comandău pentru cei aproximativ 100 de copii din localitate.

În rândul partenerilor care sprijină cauza #ledămşcoalaînapoi se numără şi celebra Gaşcă Zurli, dar şi Bartok Árpád (Servint SRL), Berszány Tibor (Bertis), Kovács István (Best Western Hotel Park), pilotul Szabó Csongor şi alţii.

Pentru reconstrucţia şcolii din Comandău, care la începutul anului a fost distrusă de un incendiu, sunt necesari 800.000 de euro. Până acum s-au strâns, din diverse surse și campanii, 97.000 de lei, 3 milioane de forinți și peste 2.000 de euro, insuficienți pentru a le reda copiilor din Comandău o școală nouă, drept pentru care participarea dumneavoastră la spectacolele organizate cu scopul strângerii de fonduri este foarte importantă.

Cei care nu pot să ajungă la evenimente, dar vor să se alăture campaniei, pot să facă acest lucru prin donații în conturile Asociaţiei Pro Comandău: RON: RO10BTRLRONCRT0288651301, EUR: RO57BTRLEURCRT0288651301, HUF: RO70BTRLHUFCRT0288651301, CUI: 34385327, COD CLIENT: 2886513. Donatorii de peste hotare au la dispoziție și următorul cod SWIFT: BTRLRO22.

Pentru a rămâne la curent cu toate informațiile privind desfășurarea campaniei, vă invităm să vă alăturați paginilor de Facebook „Le dăm școala înapoi” (#ledamscoalainapoi) şi Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.