ACTUALITATE 25 mai 2017

EDITORIAL. În „cuibul” d-nei Udrea s-a instalat oftica

de Observatorul de Covasna | 1810 vizualizări

Să încerci să îngropi Justiţia din România, atâta cât (mai) funcţionează, într-un munte de rahat, cu scopul de a-i face pe oameni să caute aerul „curat” emanat de televiziunile câtorva moguli aflaţi în sau pe drumul spre puşcării, mi se pare a fi cea mai ticăloasă mişcare mediatico-politică din ultimii ani. Pentru că strică singurul lucru care a primenit aerul irespirabil instalat de grupările politice mafiote de după anii 1990: sentimentul că lupta anticorupţie mişcă ţara înainte, spre lumea civilizată.

Chemarea în judecată a uneia din aceste grupări, trioul Elena Udrea – Ioana Băsescu – Dan Andronic, în dosarul complex al campaniei electorale din 2009, a născut reacţii extrem de sugestive. Pentru d-na Udrea e „unul” din dosare, dumneaei e obişnuită cu sălile tribunalelor şi arestul preventiv. Pentru ceilalţi doi, însă, acest proces este dureros şi inexplicabil: cum dracu’ de-am ajuns noi în situaţia asta? Sau, cum o zice pe şleau d-na Udrea: ce puii mei, numai eu am făcut asta? Până la mine n-au mai fost şi alţii care s-au ocupat de campaniile electorale?

Da, e o întrebare care dă fiori multora, inclusiv fostului preşedinte Traian Băsescu, care-şi vede fata cea mare pusă într-o situaţie mai mult decât neplăcută. Fiorii ăştia de teamă conţin şi-un ingredient pervers: nelămurirea, sentimentul că ţi se face o nedreptate. Adică: de ce doar eu? Pentru că absolut toate partidele, cu deosebire cele bine ancorate pe scena politică, foloseau bani negri de la companiile unor oameni de afaceri. Era un „secret” atât de bine păzit încât îl ştiau toţi responsabilii politici din campanii: cine nu cotiza la partid, nu primea comenzi de la ministere, nu se bucura de fonduri europene sau alte privilegii. Cine înţelegea situaţia, închidea ochii şi dădea banul la partid, se trezea cu „atenţii” pentru afacerile lui sau cu o slujbă bine plătită în Administraţie. La o campanie electorală pentru alegerile parlamentare se cotiza inclusiv din partea primilor pe listele partidelor, se cereau mii de euro de la sediile centrale. Candidaţii din Covasna, carevasăzică săraci din „zone defavorizate” fiind, nu prea se omorau să sară cu tributul, dar „legea” asta nescrisă funcţiona şi la noi, cu reducerile şi excepţiile de rigoare.

Alegerile prezidenţiale se desfăşurau după acelaşi tipic. Se căutau oameni care să contribuie la campanie. Simplu, nu era nici o filozofie şi cred că nici acum nu e: candidatul trebuie susţinut financiar. Aşa că, dacă procurorii şi-au pus în cap să rupă pisica asta neagră, ar trebui să mai angajeze câteva sute de specialişti, pentru că va fi mult de lucru. Pentru că nu lobby-ul sau susţinerea financiară sunt problemele, ci ceea ce urmează după victoria în alegeri a grupului de interese respectiv: trafic de influenţă, contracte oneroase, bani negri, legi cu dedicaţie în Parlament şi la Guvern.

Din acest punct de vedere, supărarea, oftica şi disperarea Elenei Udrea sunt de înţeles: cum puii mei de m-aţi găsit tocmai pe mine din atâţia?! Risc un răspuns pentru liniştea dvs., nu a doamnei Udrea: sunteţi „pe rol”, doamnă, ca să zic aşa. Dacă tot v-au agăţat în 4-5 dosare, ce mai contează unul în plus? Dar nu disperaţi, PSD-ALDE nu vor reuşi să desfiinţeze DNA, nu vom reveni la marile realizări ale „epocii” Văcăroiu-Ciorbea-Năstase, aşa că... timpul nu-i pierdut, nu cred că faptele de corupţie, electorală sau nu, se vor prescrie câtă vreme România va dori să rămână membră a comunităţii europene. Trebuie, doar, puţintică răbdare: s-ar putea ca Justiţia să lucreze în funcţie de nişte priorităţi comandate de un omenesc instinct de conservare, s-ar putea ca procurorii să aştepte un recul al încrederii de care se bucură acum partidele din coaliţia guvernamentală în rândul electoratului. Zic şi eu, nu-i apăr, dar nici nu-i condamn pe justiţiari, e omeneşte să-ţi fie frică... La urma-urmei, nu au toţi stofă de eroi.

(Dumitru Manolăchescu)

 

 

Teme articol: opinii POLITICĂ justitie udrea
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.