ACTUALITATE 21 mai 2017

Fundaţia Comunitară Covasna a decis destinaţia sumelor colectate în fondul comunitar

de Covasna Media | 1693 vizualizări

Conducerea Fundației Comunitare Covasna a hotărât recent asupra utilizării sumelor colectate în fondul comunitar în perioada ianuarie-aprilie 2017. Decizia a fost luată având în considerare evenimentele planificate în perioada următoare, propunerile utilizatorilor, precum și cererile sosite la sediul fundației.

Astfel:

– 10.000 lei vor merge către Fondul de Talente din Ținutul Secuiesc, care vor fi distribuiți la toamnă, printr-un program de grant sub formă de burse, copiilor și tinerilor talentați;

– 4.000 lei pentru sprijinul organizării celei de-a patra ediții a evenimentului Ziua talentului din Ținutul Secuiesc, organizat la Odorheiu Secuiesc în data de 24 iunie;

– 2.000 lei contribuție la organizarea Zilelor Sportului în Sfântu Gheorghe;

– 2.000 lei sprijin pentru organizarea conferinței internaționale „Fii voluntar în comunitatea ta”, organizată în Sf. Gheorghe de către Asociația Pedagogilor Români din Covasna;

– 2.000 lei sprijin Asociației Pro Schola din Tg. Secuiesc, pentru realizarea videofilmului Patrimoniu;

– 1.000 lei pentru fondul de premiere, pentru câștigătorul de la extragerea din iunie,  dintre utilizatorii fideli de card comunitar. Câștigătorul de la extragerea din luna martie este Fazakas Lehel din Sf. Gheorghe.

Din fondurile precedente Fundația a folosit 33.600 lei în scopuri comunitare: 13.000 lei a utilizat pentru acțiunile campaniei comunitare, 18.600 lei a cheltuit pentru achiziționarea răsadurilor de pomi fructiferi autohtoni, care au fost distribuiți la familii din 10 localități rurale covăsnene, 1.000 lei au fost oferiți familiei Molnar din Racoș, a cărei locuință a fost mistuită de incendiu, 1.000 lei sprijin pentru organizarea celei de-a șaptea ediții a finalei concursului național Cântec popular din Ținutul Secuiesc.

(Biroul de presă HKA)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.