ACTUALITATE 3 mai 2017

Grup online de donații la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1905 vizualizări

Grupul de tineri din zona Buzaielor – „Be Free” – nu se dezminte de titulatura de „cel mai activ grup de inițiativă din județul Covasna”, câștigată oficial anul trecut la Balul Voluntarilor din județ, și revine cu încă un proiect caritabil, dar și practic, menit să implice întreaga comunitate din zona Buzaielor. Este vorba despre grupul online, creat pe rețeaua de socializare Facebook, „Donează Întorsura Buzăului”.

Aici, toți membrii vor putea publica online diverse produse, de la materiale reciclabile, la haine și alte lucruri refolosibile sau de care oamenii nu mai au nevoie, dar de care se pot folosi alte persoane. Inițiativa se dorește a fi un fel de talcioc online, al cărui scop principal să fie cel de reutilizare a lucrurilor vechi, în detrimentul aruncării la gunoi.

„Această comunitate este deschisă tuturor celor care vor să recicleze în loc să arunce. Fie că este un scaun, un telefon mobil vechi, o haină, o carte sau orice altceva, sunteți încurajați să scrieți aici despre ele. (...) Dacă faci curățenie și dai peste ceva ce nu ai folosit de maximum șase luni, întreabă-te dacă nu cumva acel bun poate fi folosit de altcineva, iar dacă da, postează aici. Dacă nu știi ce să faci cu sticlele de plastic, cu hârtiile folosite, ziarele citite, postează aici. E posibil ca cineva să aibă nevoie de ele pentru reciclare. Dacă pur și simplu ai o haină, un telefon vechi de oferit, postează aici. Dacă ai nevoie de ceva, postează aici. Poate cineva vede anunțul tău și te poate ajuta. Să nu uităm nici că Pământul este casa noastră și este timpul să îi acordăm respectul pe care îl merită. Reciclând poți face asta”, transmit coordonatorii grupului, membrii organizației „Be Free”.

Chiar dacă în prezent acest grup are puțin peste 80 de membri și încă nu și-a început activitatea propriu-zisă, adică nu sunt postate încă produse care pot fi donate, este o chestiune de timp până când inițiativa va prinde contur și va începe să funcționeze, deoarece, de ce să nu recunoaștem, fiecare dintre noi avem acasă lucruri de care nu avem nevoie, dar care pentru alții ar putea fi extrem de importante.

„Grupul e doar la început, nu am apucat sa mă ocup bine de el, însă vreau ca pe viitor să fie un grup bine structurat. Noi avem, după cum știți, în fiecare perioadă de sărbători campanii de donații. De fiecare dată se întâmplă însă să ne contacteze oamenii și după ce terminăm de împărțit să ne spună că mai au de dat, că au făcut curățenie prin casă și au găsit obiecte, că vor să doneze alimente și așa mai departe. Grupul exact în acest scop este făcut. Dacă ai nevoie de ceva, scrii pe grup și cineva te-ar putea ajuta. Dacă ai ceva de donat, postezi pe grup și cineva sigur se va bucura de lucrurile de care tu nu mai ai nevoie. Suntem un oraș micuț, frumos, cu oameni binevoitori și tocmai de aceea merită luptat mai mult pentru ideea de comunitate și întrajutorare. Pe lângă asta și reciclăm. Este important să înțelegem că resursele pe planetă sunt limitate, iar dacă avem nevoie de ceva să nu mergem să luăm din prima ceva nou-nouț, ci să apelăm și la second hand-uri. Așa îi dăm o mână de ajutor și naturii. Un grup pe Facebook sigur nu va schimba totul, însă merită plantată o sămânță”, ne-a declarat Bianca Crăciun, coordonatoarea grupului de tineri „Be Free”.

Tinerii din „Be Free” s-au remarcat încă de la înființare, respectiv de la începutul anului 2016, cu o mulțime de activități, de la campanii umanitare, la târguri de cărţi, proiecţii de filme în sală sau în aer liber, drumeţii, campionate de baschet, seri de jocuri şi până la acţiuni de bătaie cu apă în zile toride de vară: orice pentru a aduce o schimbare pozitivă în comunitate, exact cum fac și de această dată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.