ACTUALITATE 4 mai 2017

Performanță în natație la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2605 vizualizări

Interviu cu antrenorul senior Ciprian Grosu, de la Clubul Sportiv Ciprian din Sfântu Gheorghe

Performanțele deosebite ale sportivilor covăsneni în natație încep să devină din ce în ce mai vizibile atât pe plan național, dar și internațional. Numele Ralucăi Maria Artene sau cel al lui Tompa György Kadosa nu ne mai sunt străine, pentru că deja ne-au obișnuit cu prezențele lor pe podium. Toate acestea ne bucură, îi apreciem, dar ne întrebăm oare câți ani de muncă și ce responsabilități stau în spatele tinerilor care poartă numele municipiului Sfântu Gheorghe și al județului Covasna pe culmi înalte ale gloriei sportive?

Antrenorul senior Ciprian Grosu, de la Clubul Sportiv Ciprian din Sfântu Gheorghe, știe cel mai bine răspunsurile la aceste întrebări, pentru că de aproape 10 ani muncește cot la cot cu înotătorii care vor să facă performanță în natație. Cu greutăți și cu bucurii, lucrează zi de zi pentru a promova modele de sănătate într-o cultură care se împacă greu cu activitățile sportive, altele decât fotbalul. În interviul care urmează, acesta ne-a vorbit despre obiective, despre premierele aduse în județul Covasna, despre antrenamente și altele, așa că vă invităm să aflați mai multe despre ce înseamnă să faci performanță la înot plecând dintr-un orășel de munte, cum este Sfântu Gheorghe. 

– Care a fost gândul principal cu care ai pornit la drum în 2009, când ai pus bazele Clubul Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe și care au fost obiectivele pe care cel mai probabil ți le-ai impus atunci?

– E adevărat, din 2009 suntem în oficial înregistrați și cu prima participare la campionatele naționale, așa că în mare parte ne-am îndeplinit și obiectivele având în vedere că în 2011 am obținut primele titluri naționale, care s-au înmulțit an de an, inclusiv în acest an. Aceste premii și urcări pe podiumuri la campionatele naționale spun totul. Totuși, cu fiecare performanță ne-am impus obiective tot mai mari. În 2011, acești înotători erau medaliați la categoria copii, iar acum se numără printre câștigătorii la categoria juniori și tineret, cu tendințe de a cuceri podiumul și la seniori. Începând de anul trecut avem sportivi și în lotul național (n.red. Raluca Maria Artene), ceea ce înseamnă o premieră și o filă de istorie pentru Sfântu Gheorghe și județul Covasna și ne mândrim cu acest fapt. Nu ne oprim aici, pentru că avem și o primă participare la concursul țărilor Central Europene cu lotul național, anul trecut în decembrie. Participările noastre în competițiile de ligă europeană de natație, care au impusă o anumită limită de timp, ne fac onoare și sunt și un privilegiu pentru noi și pentru municipiu. Ca și organizație, ca și club, încercăm din toate puterile să mergem și mai departe. Ne bucurăm că și câțiva sponsori ne sunt alături pentru că fără ei nu am putea să mergem mai departe.

– Cum îi tratează județul Covasna pe tinerii care vor să facă performanță în acest sport?

– Fiind un sport care nu a avut tradiție în județul nostru, oamenii sunt ușor necunoscători în acest domeniu. De multe ori se confundă înotul de agrement cu cel de performanță și poate din acest motiv nu conștientizează munca ce stă în spatele acestor rezultate. Când vorbim de un rezultat în care se parcurg 100 de metri într-un minut, toată lumea crede că e puțin, dar de fapt este o muncă imensă în spate.

Pe lângă acest lucru, acum am intrat în sfera competițiilor internaționale, iar pentru mai departe ne-am propus să ajungem și la Jocurile Olimpice. Odată ce crești în performanță, cresc și costurile. Sunt multe lipsurile cu care ne confruntăm, dar nu ar trebui să constituie o problemă acest lucru. Ne dorim totuși ca autoritățile locale și județene și în special comunitatea locală, să fie mai aproape de toate sporturile care se practică la nivel de performanță. De multe ori nu ajunge doar o vorbă bună, ci contează foarte mult ca sportivul să fie ajutat și din punct de vedere financiar, ca să meargă mai departe.

– Ce înseamnă o sesiune de antrenament pentru acești sportivi care fac înot de performanță?

Stanga Dl. Radu Dordea ex.  presedintele clubului Natacion Sport Geneve, echipa CSG , dreapta Dl.Dr.  Gianasso Guido– Volumul de muncă la un antrenament se ridică la șapte, opt kilometri pe zi, șapte zile din șapte, câte două ore, două ore și jumătate. De trei ori pe săptămână facem sală. Vreau să mulțumesc din acest punct de vedere conducătorului Clubului Sportiv Municipal care ne ajută prin faptul că ne pune la dispoziție sala de forță în mod gratuit. Pe lângă aceste lucruri, mai facem și sesiuni de alergare pentru compensarea antrenamentului. Trebuie să spun că acest sport nu poate fi practicat de oricine, pentru că implică și un cost financiar destul de mare, de la echipamente, deplasări și așa mai departe. În plus, acești tineri își sacrifică timpul liber, poate chiar adolescența, pentru că își doresc să facă ceva. A te califica la un campionat național nu e chiar atât de simplu. Trebuie îndeplinite niște punctaje și bareme. E o succesiune de formalități care nu pot fi îndeplinite de oricine.

– Câți copii se pregătesc în acest an la clubul tău sportiv?

– Având un orar foarte restrâns, nu am posibilitatea să antrenez foarte mulți copii. Acum avem șapte sportivi care se pregătesc la nivel de performanță, care participă în competiții naționale și internaționale și alți șase care sunt niște tinere speranțe pentru performanță. La vârstele de șase, șapte ani nu poți să ai în vedere performanța, dar mă ocup și de ei și rămâne de văzut cât de mult vor îndrăgi acest sport și ce pasiune vor investi.

– Ce înseamnă talentul, munca și pasiunea când vine vorba de acest sport?

– Aș pune pasiunea pe primul loc pentru că din moment ce faci un lucru cu pasiune, este mult mai ușor, nu simți că muncești. În înot, talentul constă în abilitățile tehnice pe care le are sportivul și pe care antrenorul le pune în valoare. În acest domeniu perseverența și munca sunt foarte importante pentru că nu este un sport de echipă în care te poți baza pe colegul tău. Perseverența înseamnă să te dedici tot timpul mai mult de 100%.

– Ce abilități trebuie să aibă un instructor de înot foarte bun?

– Un antrenor este mai mult decât un profesor de educație fizică. Acesta trebuie să fie în primul rând un bun psiholog pentru fiecare persoană în parte, pentru că avem caractere și temperamente diferite. Mai ales în disciplina de înot, acesta trebuie să aibă niște cunoștințe practice în natație, pentru că altfel este foarte greu să înțelegi sportivul din apă și atunci nu poți să îi explici și să îi dai ce are nevoie pentru a evolua. De multe ori antrenorii dau vina pe sportiv, dar e foarte important de știut că nu elevul este problema. El vine la tine să învețe și să fie tot mai bun, iar tu trebuie să îi oferi ce are nevoie pentru aceste lucruri. Mai mult, trebuie să știi foarte bine cum funcționează organismul uman și să înțelegi foarte bine că elevul este și el un om care are diverse nevoi și că are nevoie și de refacere și toate depind de fiecare persoană în parte. Nu în ultimul rând, un antrenor foarte bun trebuie să fie foarte organizat și să aibă stabilite foarte clar obiective generale, secundare și așa mai departe.

– Ce te motivează să lupți așa de mult alături de acești tineri?

- Am auzit discuții conform cărora eu fac ceea ce fac pentru că nu am reușit personal să obțin aceste rezultate și că vreau cu tot dinadinsul să obțin aceste lucruri prin acești sportivi. E o gândire eronată. Eu încerc să îmi transpun informațiile și cunoștințele dobândite la un anumit nivel, nicidecum dorințele neîmplinite, astfel încât acești tineri să beneficieze și să poată excela. Motivația mea e alimentată de elemente constructive, de a fi tot mai bun în ceea ce fac. Cred că în orice domeniu mi-aș fi ales să lucrez, mi-aș fi dorit să fiu tot mai bun, prin asimilare de cunoștințe noi, cu dorință de perfecționare și pe care să le transpun către elevii mei. Întotdeauna mi-am dorit să fiu bun în ceea ce fac și cred că dacă toți ne-am dori acest lucru, atunci lumea ar fi mult mai bună.

– Care sunt perspectivele pentru viitorul apropiat din punct de vedere competițional?

– În perioada 25-28 mai vor fi campionatele internaționale ale României la București. Este unul dintre cele mai mari concursuri desfășurate la noi în țară și vom avea privilegiul să înotăm alături de sportivi străini și sperăm să fim pe podium. Un prim obiectiv l-am atins, prin sportivul care este în lotul național, Raluca Maria Artene, care e practic menținerea noastră în top.

În luna iunie suntem invitați la un concurs în Elveția, unde Raluca Maria Artene va înota toate distanțele la procedeul spate și aici ne dorim calificare în finală și medalii.

Urmează o competiție importantă cu cadeții calificați la campionatele naționale de la Târgoviște, ce vor fi la mijlocul lunii iulie. Aici avem și un sportiv, Barabás András, care este în plină ascensiune, care a câștigat și prima medalie la Geneva. Este un sportiv bun și de viitor.

Ne-am dori să facem și niște cantonamente de pregătire, la altitudine și la joasă altitudine, pe care nu le-am făcut niciodată. Aceasta este o prioritate în proiectele noastre sportive și sperăm să fim sprijiniți în acest sens. În continuare vom avea perioada de toamnă - iarnă, în care vom avea competiții internaționale. Am primit o invitație din Norvegia, la o competiție importantă. Vom încheia anul cu ultima competiție, desfășurată în premieră la Miercurea Ciuc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.