ACTUALITATE 11 mai 2017

Primele clase profesionale în sistem dual vor fi promovate în cadrul târgului educaţional de la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1481 vizualizări

Primele două clase profesionale în sistem dual, care vor funcţiona începând cu următorul an şcolar în judeţul Covasna, vor fi promovate în cadrul unui târg educaţional organizat săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe.

Directorul Liceului Tehnologic „Kós Károly” din Sfântu Gheorghe, Komán László, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că cele două clase vor avea un număr total de 45 de locuri, dintre care 10 locuri pentru specializarea dulgher-tâmplar-parchetar şi 15 locuri pentru tâmplar universal, respectiv 30 de locuri cu specializarea confecţioner produse textile, acestea fiind create la cererea a trei agenţi economici din municipiu.

Potrivit directorului, dacă timpul pentru popularizarea învăţământului dual în rândul agenţilor economici nu ar fi fost atât de scurt, atunci cu siguranţă s-ar fi putut înfiinţa mai multe clase în sistem dual.

„Pe 4-5 aprilie a apărut metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, iar agenţii economici au putut să depună cererile până pe 18 aprilie. Deci perioada a fost foarte scurtă. Noi am trimis adrese la toate cele 18 firme la care elevii noştri au făcut practică, iar trei au fost foarte receptive. Eu sunt sigur că dacă ar fi fost o perioadă mai lungă puteam face şi mai mult şi am fi găsit partener inclusiv pentru o clasă de prelucrare a cărnii”, a declarat Komán László.

El a mai menţionat că primele două clase în sistem dual, care vor funcţiona în următorul an şcolar în judeţul Covasna, vor fi popularizate atât în cadrul unităţilor şcolare din mediul urban şi rural, cât şi în cadrul târgului educaţional ce va avea loc pe 18 mai în municipiul Sfântu Gheorghe.

„Vom încerca să ajungem peste tot, vom prezenta informaţii şi fotografii de la agenţii economici unde vor face practica şi luăm în calcul şi varianta de a-i duce la aceste firme, să vadă la faţa locului ce presupun aceste meserii. (...) Părerea mea este că învăţământul dual este foarte binevenit pentru elevi, pentru că vor primi 400 de lei pe lună, jumătate de la stat şi jumătate de la agentul privat, hrană caldă în perioada de practică şi echipament de lucru, la care se mai pot adăuga şi alte lucruri prin act adiţional, cum ar fi transport gratuit sau burse de performanţă”, a spus Komán László.

Directorul liceului a mai precizat că agenţii economici pot introduce şi alte clauze în cadrul actului adiţional, iar unul dintre ei, care deţine o fabrică de confecţii, chiar şi-a anunţat intenţia de a stipula obligativitatea ca elevii şcolarizaţi cu contribuţia sa să lucreze o perioadă de timp în firmă, după absolvire.

Cele două clase în sistem dual vor funcţiona în subordinea Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, care va fi unificat din toamnă cu Liceul „Kós Károly”, în urma unei decizii a Consiliului Local municipal.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna a precizat că Planul de şcolarizare pentru anul 2017-2018 prevede un număr total de 24 de clase profesionale, dintre care 22 clase de învăţământ profesional cu durată de trei ani şi cele două clase de învăţământ profesional în sistem dual. De asemenea, se prevede înfiinţarea a 25 de clase liceale teoretice, 13 clase liceale tehnologice, cinci clase liceale vocaţionale şi una cu profil pedagogic.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.