ACTUALITATE 22 mai 2017

Vremea va fi în general instabilă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

de Mediafax | 1965 vizualizări

MARŢI. În zonele de deal şi de munte, dar şi în regiunile vestice şi nord-vestice vremea va fi în general instabilă şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM. Izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 26 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade.

MIERCURI. În vestul, centrul şi nordul ţării precum şi în zonele montane şi submontane vremea va fi instabilă şi în special după-amiaza şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe spaţii mici se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe arii restrânse şi la cote mai reduse, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, uşor mai coborâte pe litoral, iar cele minime între 7 şi 15 grade.

Teme articol: vremea meteo
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
George Bajura, 23 iunie 2017
test comment
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.