Covasna Media Group|Sunday, 25 June, 2017

Asociaţia „Calea Neamului“ acuză conducerea Muzeului Naţional al Satului de lezarea demnităţii naţionale 




Asociaţia „Calea Neamului“, fondată de un grup de intelectuali din Braşov, solicită conducerii Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti să prezinte public scuze membrilor delegaţiei din judeţele Covasna şi Harghita, care au participat recent la o şezătoare în incinta acestei instituţii.

Preşedintele asociaţiei, medicul Mihai Tîrnoveanu menţionează, într-un comunicat de presă, că membrilor delegaţiei li s-a interzis accesul cu steaguri tricolore în incinta muzeului, gest pe care îl consideră o „gravă ofensă adusă simbolurilor naţionale“ şi o „lezare a demnităţii naţionale“.

Potrivit acestuia, „atitudinea antiromânească“ a instituţiei s-a „prefigurat“ în urmă cu aproximativ două luni, în timpul pregătirii şezătoarei, când a primit un email prin care organizatorilor li s-a pus în vedere că „sunt interzise cu desăvârşire manifestările patriotice pentru a nu fi prejudiciaţi etnicii maghiari din cele două judeţe“ şi că steagurile tricolore trebuie afişate „în limita bunului simţ“.

Tîrnoveanu menţionează că „mesajul acelei atenţionări“ s-a confirmat în fapte în data de 10 iunie, atunci când delegaţia a fost aşteptată la intrarea în muzeu de către un reprezentant al acestuia, care ar fi avut misiunea să-i oprească pe participanţii la şezătoarea românilor din Covasna şi Harghita „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie“ să poarte steaguri tricolore, „avertizându-i că toţi cei 200 de oameni au voie să deţină doar un singur tricolor“.

„Această atitudine a produs stupoare şi indignare în rândul celor prezenţi. Românii din Covasna şi Harghita au făcut un efort extrem de mare să ajungă în Capitala ţării cu simbolurile identităţii lor naţionale, cu steagul, crucea, straiul popular, cântecul şi datina. Aceste lucruri sfinte nu pot fi cenzurate, amputate. Este ca şi cum ai avea voie să intri pe poartă numai cu trupul, sufletul trebuind să-l laşi afară (…) Nu putem trece cu vederea nici încercările de a cenzura cântecele patriotice cu prilejul intrării în muzeu şi nici repetarea obsesivă de către o angajată din conducerea instituţiei a faptului ca şezătoarea trebuie sa aibă un caracter cultural, nu patriotic. Probabil cultura şi patriotismul sunt două noţiuni care se exclud reciproc, în viziunea doamnei respective”, spune Mihai Tîrnoveanu, în comunicatul de presă.

În consecinţă, conducerea asociaţiei „Calea Neamului“ solicită conducerii Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ să-şi ceară scuze în mod public românilor din Covasna şi Harghita pentru „lezarea profundă a demnităţii“.

Totodată, liderul asociaţiei îi transmite directorului general al muzeului, Paulina Popoiu, că „acestor români nu le este tocmai uşor să-şi afirme identitatea naţională la ei acasă“, iar „de multe ori afişarea unui steag tricolor la poarta casei reprezintă un act de curaj“.

„Niciunul dintre aceştia nu şi-ar fi imaginat, însă, că în Capitala ţării, la Muzeul Satului, trebuie să se negocieze numărul de steaguri tricolore pe care le pot flutura ca români liberi ce sunt. Peste acest fapt nu putem trece. Nu uităm şi respectăm faptul că aţi permis desfăşurarea şezătorii sub prestigioasa cupolă a instituţiei pe care o conduceţi. Dar vă rugăm ca nici dumneavoastră să nu uitaţi că, mai presus de toate, românii din Covasna şi Harghita au nevoie de libertate, de libertatea de a fi români“, se mai arată în comunicatul postat pe o reţea de socializare.

Directorul general al muzeului, Paulina Popoiu, a precizat, tot pe reţeaua de socializare, că pe teritoriul instituţiei „nu se face politică de nicio culoare şi nici naţionalismul nu e binevenit“.

Ulterior, aceasta a mai adăugat că textul trimis organizatorilor şezătoarei „a ieşit din muzeu“ fără aprobarea sa, la iniţiativa unui muzeograf de serviciu „mai nou şi mai temător“, care „a interpretat eronat ideea că în muzeu nu se face politică“, dar care „trebuie, însă, iertat pentru că este un bun muzeograf“ şi „va învăţa, cu vremea, diferenţa dintre patriotism şi politică“.




Comentarii Facebook

Comentarii.

1 Răspuns la Asociaţia „Calea Neamului“ acuză conducerea Muzeului Naţional al Satului de lezarea demnităţii naţionale

  1. lili

    Rusine!
    “Un muzeograf mai nou si mai temator”, adica “Acarul Paun”, model patentat in institutiile publice!
    Rusine!
    REGULI exista la Muzeul ala, dna Popoiu?!

     

Adaugă Comentariu

-->