LIFESTYLE 27 iunie 2017

Facebook își va produce propriile emisiuni, seriale și jocuri televizate

de Agerpres | 2039 vizualizări

Facebook a început să producă o serie de emisiuni, seriale și jocuri televizate, ce vor fi difuzate în curând pe această rețea de socializare, au declarat luni pentru AFP reprezentanți ai companiei americane, confirmând astfel o informație apărută inițial în The Wall Street Journal și, în același timp, o tendință de fond ce vizează strategiile adoptate de mai mulți giganți ai internetului.

Facebook, o platformă online cu aproape 2 miliarde de utilizatori în fiecare lună (1,94 miliarde la sfârșitul lunii martie), a lucrat la acest proiect "cu un mic grup de parteneri și creatori", a confirmat Nick Grudin, vicepreședinte al diviziei de parteneriate media din cadrul Facebook, într-o declarație transmisă jurnaliștilor de la AFP.

Acești parteneri "experimentează programe asupra cărora puteți să construiți o comunitate, de la sport la comedie și trecând prin reality-show și jocuri televizate", potrivit companiei Facebook.

Inițial, concepția acestor programe este finanțată direct de Facebook, "dar, cu timpul, vrem să ajutăm mulți creatori să își facă videoclipuri finanțate printr-un sistem de partajare a veniturilor precum Ad Break", un program informatic ce permite inserarea de reclame în conținuturi difuzate în direct pe rețeaua de socializare, a precizat compania americană.

Facebook nu a dezvăluit deocamdată identitatea acestor parteneri.

Potrivit cotidianului Wall Street Journal, emisarii rețelei de socializare se întâlnesc în aceste zile cu managerii studiourilor de la Hollywood și ai agențiilor de impresariat artistic, directori de creație din televiziune și din cinematografie.

Același cotidian economic american spune că Facebook ar fi dispusă să contribuie cu până la 3 milioane de dolari pentru fiecare episod produs — o sumă ce echivalează cu bugetul de producție al unui program de top difuzat de televiziunile prin cablu din Statele Unite.

Gigantul californian prevede să lanseze primele sale programe la sfârșitul acestei veri.

Dezvoltarea unor conținuturi proprii reprezintă o tendință de fond în rândul giganților din domeniul internetului, care s-au mulțumit multă vreme să își deschidă platformele în fața unor programe produse de alte companii.

Netflix, Amazon și platforma de televiziune online Hulu (companie deținută împreună de Disney, Comcast, 21st Fox și Time Warner) s-au angajat cu fermitate pe această cale, urmate, recent, de YouTube și Apple, la o scară însă mai modestă.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.