ACTUALITATE 13 iunie 2017

Legea uceniciei a fost adoptată. Angajatorii primesc 1125 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat cu proaspeţi absolvenţi

de Covasna Media | 1195 vizualizări

Deputații au adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede că angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună.

„Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din fonduri europene structurale de investiţii – asistenţă financiară nerambursabilă acordată României”, potrivit proiectului iniţiat de Guvern care modifică Legea nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi Legea nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Potrivit proiectului de lege, angajatorii care încheie un contract de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază la cerere, de o sumă în cuantum de 1350 lei/lună (echivalentul în lei a 300 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate.

Potrivit expunerii de motive, măsurile propuse vin în sprijinul angajatorilor care nu dispun de resurse financiare, în vederea stimulării angajării pe noi locuri de muncă, prin încheierea de contracte de ucenicie, respectiv prin încheierea de contracte de stagiu pentru absolvenţi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

MEDIAFAX

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.