ACTUALITATE 15 iunie 2017

Minunile naturii - Pe cărările nebănuite ale ţării 2017

de Covasna Media | 1210 vizualizări

„Nimic nu se piere în natură, ci legăturile lucrurilor se schimbă, numai formele se mută, toate se rotesc într-un cerc veșnic. Elementele rămân tot același.”- Vasile Conta

Pornind de la citatul sus amintit minunile naturii rămân aceleași numai concurenții, profesorii și locul de desfășurare se schimbă.

Minunile naturii este un concurs național de protecția mediului și ecoturism care are patru aplicanți, PNC București, Palatul Copiilor Botoșani, Clubul Copiilor Înt. Buzăului și Palatul Copiilor Sf. Gheorghe iar în perioada 11-14 iunie 2017 noi am fost gazda evenimentului.

Concursul este finalitatea unui an, este evaluarea finală a procesului educativ nonformal care vine în ajutorul sau putem afirma că activitățile extrașcolare de la Palate și Cluburi și nu numai sunt complementare activităților formale unde copii pot evidenția creativitatea, capacitatea lor complexă de a se evidenția și din alte materii altele  decât cele predate la școală.

Concursul a avut două etape, în prima parte au fost trimise proiectele unde comisia a evaluat și a ales cele 20 de proiecte care au participat la etapa finală unde au trebuit să prezinte proiectele realizate iar cotă parte din media finală a contat ecoturismul citadin unde pe baza unei hărți fiecare echipaj au trebuit să găsească punctele cel mai frumoase din orașul Sf. Gheorghe iar la urmă să se rezolve un chestionar referitor la Biserica Fortificată, Prima Școală Românească, Statuia lui Mihai Viteazul, Muzeul Național Secuiesc și bustul din curtea Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși iar înainte de cină a fost o prezentare a vieții marelui sculptor Constantin Brâncuși prezentat de către elevii liceului şi apreciat ca un workshop foarte reușit.

Tot în prima zi a fost prezentat de către d-na Cărlănescu Alexandra pericolul fumatului și a drogurilor, iar Agenția pentru protecția mediului a prezentat fauna județului Covasna și protecția lor.

A doua zi de concurs a fost ecoturism montan cu deplasarea la Peștera Puturosu, Băile Apor, Lacul Sf. Ana și Tinovul Mohoş cu ajutorul hărții și pe baza unui ghid au trebuit să răspundă la întrebări care au ajutat la memorarea minunilor naturii vizitate în judeţul Covasna de către participanți.

Juriul format din inspectori de specialitate, profesori cu experiență în domeniul activității nonformale și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului au evidențiat priceperea elevilor și prin ei frumusețile nebănuite ale țării care sunt ignorate de către autorități  și de ce nu de către noi populația activă a României.

Acest proiect nu ar fi fost realizat fără ajutorul MEN, IŞJ Covasna, CCD Covasna, Centrul Antidrog Covasna, Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, Garda de Mediu Covasna, Muzeul Carpaților Răsăriteni, Muzeul Național Secuiesc, Consiliul Local Sf.Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, colegilor, părinților și normal aplicanților sus menționată.

Iată rezultatele:

CLASAMENT GENERAL

  1. COLEGIUL TEHNIC DE MARINA „AL.I. CUZA” , CONSTANŢA
  2. PALATUL COPIILOR BOTOSANI

LICEUL TEORETIC  SEBIŞ, ARAD

3,   CLUBUL COPIILOR FĂLTICENI, SUCEAVA

COLEGIUL COMERCIAL “ CAROL I ”, CONSTANŢA

ECOTURISM

  1. Colegiul Tehnic de Marină „Al.I. Cuza”, Constanţa

Liceul Teoretic Sebiş, Arad

  1. Colegiul Comercial „Carol I“, Constanţa
  2. Clubul Copiilor Fălticeni, Suceava

Prezentare

Clubul Copiilor Fălticeni, Suceava

Colegiul Tehnic de Marină „Al.I. Cuza”, Constanţa

Palatul Copiilor Botoşani

Kerekes Jeno - Palatul Copiilor Sf. Gheorghe

Teme articol: TURISM elevi scoala concurs
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.