ACTUALITATE 25 iunie 2017

Spectacol aviatic de Ziua Drapelului, luni la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 4209 vizualizări

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită anual la data de 26 iunie, va fi marcată luni, de la ora 13:00, la Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe, prin ceremonia de înălțare a drapelului României.

Din program fac parte, printre altele, și un spectacol aviatic al piloţilor şi paraşutiştilor Aeroclubului României – Braşov, precum și defilarea gărzii de onoare.

„Personalităţile civile şi militare ale judeţului Covasna, reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrele militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii instituţiilor de învăţământ din Sfântu Gheorghe, reprezentanţii mass-media, membrii societăţii civile din localitate sunt rugaţi, ca în măsura posibilităţilor, să participe alături de noi la aceste activităţi”, arată un comunicat de presă al reprezentanţilor Garnizoanei Sfântu Gheorghe.

Ziua Drapelului va fi sărbătorită într-un mod cu totul special tot luni, 26 iunie, de la ora 18:00, dar de data aceasta la Valea Zânelor din orașul Covasna. 90 de copii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Voinești și de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe vor îmbrăca tricouri în culorile steagului românesc și vor participa la o coregrafie „roșu-galbenă-albastră”.

Ziua Drapelului Naţional – cunoscută şi ca Ziua Tricolorului – a fost proclamată prin lege în 1998 pentru marcarea de către autorităţile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. Ziua Drapelului a fost instituită pentru a marca data de 26 Iunie 1848, când guvernul a hotărât că tricolorul – roşu, galben şi albastru – reprezintă steagul Ţării Româneşti.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.