Covasna Media Group|Sunday, 25 June, 2017

Ştrandul din Sfântu Gheorghe se deschide sâmbătă 




Ștrandul din Sfântu Gheorghe își deschide porțile sâmbătă, pe 17 iunie, anunță administratorii de la Sepsi ReKreativ, prin intermediul Facebook. Cu toate că inițial era pregătit și un eveniment special cu această ocazie, din cauza vremii nefavorabile, petrecerea în cinstea deschiderii s-a amânat o săptămână, astfel că avea loc pe 24 iunie.

„Din data de 17 iunie se deschide Ştrandul din Sfântu Gheorghe (…) V-am pregătit o mare petrecere şi multe programe distractive cu ocazia deschiderii ștrandului din Sfântu Gheorghe (concurs de sărituri în apă și vâslit, volei cu baloane umplute cu apă, aquagym, vânătoare de comori, demonstrații de zumba şi Dance Show, cort meșteșugăresc, colț de joacă și multe premii pentru participanții curajoși – n. red.). Mai mult decât atât, am comandat şi vreme bună, dar din păcate aceasta nu va sosi decât săptămâna viitoare. Vestea bună este că ștrandul îşi va deschide porţile pe data de 17 iunie, dar petrecerea va avea loc sâmbătă 24 iunie. Vă mulţumim pentru înțelegere!”, transmite Sepsi ReKreativ.

Potrivit site-ului oficial, www.rekreativ.club, „pe lângă bazinul pentru copii, cu o adâncime de 0,40m, în care părinții își pot lăsa copiii să se bucure de apă în voie, la ștrand există și mijloace de distracție în apă precum bazinul cu tobogan de 5 metri și un bazin de senzații. Cei cărora le place să înoate mai mult au la dispoziție un bazin de 10*17 metri și unul de dimensiuni olimpice. Apa bazinelor este încălzită, iar sistemul de curățare a apei este complet automatizat”.

Ștrandul va funcționa de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00.

Biletele de intrare costă între 5 și 20 de lei, iar copiii sub trei ani au intrarea gratuită.

 




Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->