ACTUALITATE 18 iunie 2017

Un nou sezon turistic a început oficial în orașul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 2468 vizualizări

Acest sfârșit de săptămână a fost unul de sărbătoare pentru orașul Covasna, care este una dintre cele mai iubite stațiuni balneoclimaterice la nivel național. În 17 și 18 iunie s-a deschis în mod oficial, printr-un eveniment special, un nou sezon turistic.

„Avem deosebita plăcere ca și în acest an să deschidem sezonul turistic. Cei care au mai fost în stațiune în această perioadă, știu că de câțiva ani demarăm printr-un eveniment special deschiderea oficială a sezonului estival. Programul face parte dintr-un proiect câștigat în anii anteriori. Ne bucură faptul că la ora actuală stațiunea este populată, cu toate că, din păcate, și în acest an s-a pornit foarte târziu cu biletele. Și pentru orașul Covasna ar fi foarte bine ca deja din luna martie să pornească sezonul turistic. Acum, când deja ar trebuie să fie a cincea sau a șasea serie, suntem la a doua. Lăsând aceste lucruri deoparte, ne bucurăm că sunteți în orașul Covasna. Încercăm să vă oferim niște programe interesante, nu numai cu această ocazie, ci și în cursul săptămânii. Pentru noi, promovarea zonei orașului Covasna este foarte importantă. Avem o zonă foarte frumoasă, iar natura ne oferă lucruri minunate, printre care și mofetele, apa minerală, aerul ozonat bogat în ioni negativi. Ne bucurăm de acest lucru, dar și de faptul că foarte mulți dintre cei care vin în stațiune apreciază serviciile de care beneficiază aici”, a spus fostul primar al orașului Covasna, actual consilier în cabinetul primarului pe probleme de promovare culturală și turistică, Thiesz János.

Sâmbătă, programul a început înainte de ora 10:00, cu Fanfara de Tineret din orașul Covasna, apoi a continuat cu discursul lui Thiesz János și cu spectacolul ansamblului folcloric Junii Voineștiului. Surpriza evenimentului au fost recitalurile susținute de cei doi prezentatori ai evenimentului, Tiba Briana şi Váncza Manassé, la pian, respectiv vioară. Concertul formației Lady & The Tramps a fost „cireașa de pe tort”.

„Nu m-am așteptat să fie atâta lume. Am venit cu puțină emoție, pentru că nici vremea nu a fost tocmai favorabilă, dar deși am început cu numai două rânduri de bănci, am încheiat spectacolul cu peste șapte, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Oamenii au cântat cu noi, au aplaudat, iar noi ne-am simțit tare bine”, ne-a declarat, după spectacol, solista formației Lady & The Tramps, Monica Opra.

Sâmbătă și duminică au avut loc și mai multe programe permanente, printre care și prezentarea meșteșugurilor tradiționale, expoziții de fotografii, de cărți, mâncăruri tradiționale și altele.

Sezonul turistic a început de peste două săptămâni

Cu toate că startul sezonului turistic a început deja de peste două săptămâni, organizatorii evenimentului de sâmbătă au explicat că festivitățile de sfârșit de an școlar sunt o cauză pentru amânarea evenimentului oficial de deschidere a sezonului.

„Cred că este a treia oară când se ține deschiderea oficială a sezonului turistic. Problema cea mai mare pe care o avem este sincronizarea. În fiecare an, sezonul în masă începe la sfârșitul lunii mai (...), iar acum în oraș este a doua serie de turiști. Noi nu am putut organiza mai repede acest eveniment pentru că ne-am fi suprapus cu serbările de sfârșit de an de la școli. Căutăm o soluție, dar nu putem să facem acest festival când nu au venit turiștii”, ne-a spus coordonatorul spectacolului, directorul Casei de Cultură din orașul Covasna, Czilli Balázs.

Turiștii vor astfel de spectacole cât mai des

Anual, până la 50.000 de persoane din toată țara, dar și din străinătate, vizitează stațiunea, recunoscută pentru apa minerală binefăcătoare, aerul curat și tratamentele specifice de la spitalul de cardiologie.

Deși au subliniat faptul că sunt prea puține biletele de tratament pe care Casa de Asigurări de Sănătate le pune la dispoziția românilor, turiștii spun că revin, chiar și pe cont propriu, aproape anual în stațiunea Covasna, unde caută și găsesc relaxare și tratament. „Revin pentru a treia oară și stațiunea mi-a lăsat de fiecare dată o impresie plăcută. În afară de cadrul natural și beneficiile pe care ni le oferă pentru tratament, aici e o atmosferă plăcută, un oraș liniștit cu oameni foarte civilizați, curat și îngrijit. Se vede că sunt aici niște edili care se preocupă de aspectul orașului. Faptul că am șansa să particip azi la acest spectacol îmi întărește convingerea că o să mai revin. Poate ar trebui totuși ca acest oraș să fie promovat mai mult”, ne-a declarat o turistă venită din București.

Vocea turiștilor prezenți la evenimentul de deschidere de sâmbătă a invocat necesitatea organizări de spectacole în aer liber săptămânal sau poate chiar mai des. Ideea a fost preluată de autoritățile locale din Covasna, care au transmis că pe lângă evenimentele desfășurate aproape lunar pe timp de vară în Valea Zânelor sau în alte locații din oraș, au în plan să organizeze minispectacole săptămânal sau bilunar și în zona centrală a orașului.

„Intenția este să avem în timpul liber cât mai multe programe, deci și în cursul săptămânii se poate. Din păcate e cam greu, pentru că nu avem atât de multe formații locale, iar majoritatea sunt cu copii și pe timpul vacanțelor e mai greu să îi aduni, dar profesioniști se pot aduce. Costă, dar merită, pentru că în timpul lor liber turiștii merită să se simtă minunat”, a spus coordonatorul evenimentului, Thiesz János.

La sfârșitul săptămânii, Covasna va găzdui încă un eveniment cultural pe care și turiștii îl pot experimenta, și anume „Ziua iei”. În lunile următoare vor fi organizate „Ziua Cetății Valea Zânelor”, „Nedeia Mocănească”, unul dintre cele mai așteptate evenimentele ale anului, și Zilele orașului Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.