ACTUALITATE 21 iunie 2017

Zece ani de la trecerea în neființă a lui Géza Domokos

de Covasna Media | 2459 vizualizări

Cu ocazia comemorării a 10 ani de la trecerea în neființă a organizatorului cultural, scriitorului și politicianului maghiar ardelean, Asociația Domokos Géza și Fundația Kriterion organizează o manifestare publică în data de 26 iunie 2017, la Miercurea Ciuc, precum și una cu caracter privat în 27 iunie, la Zagon.

Sub conducerea lui Géza Domokos, în perioada 1969-1990, Editura Kriterion a reușit să devină un atelier de prestigiu și succes al beletristicii și vieții științifice maghiare din România. Potrivit confesiunii sale, succesul Kriterion s-a datorat deopotrivă autorilor, redactorilor, difuzorilor, cititorilor săi, precum și acelor istorici, scriitori, traducători și cercetători care alcătuiau organismul consultativ informal al Editurii.

A fost un susținător dedicat al interdependenței culturilor maghiară și română. Pe lângă maghiară, Kriterion a publicat titluri în limbile română, germană, sârbo-croată, ucraineană, iddiș, slovacă, rusă, tătară și turcă.

După schimbarea de regim, în calitate de cofondator și președinte (1989-1993) al Uniunii Democrate Maghiare din România, a susținut că scopurile naționale ale comunității maghiare din România nu pot fi despărțite de nevoia de stat de drept, reformă economică, respectiv de virtute civică, fundament al democrației și bunăstării întregii țări.

Fondată în 2011, Asociația Domokos Géza își propune cultivarea memoriei lui Géza Domokos prin organizarea de mese rotunde tematice, cursuri de pregătire pentru elevi, sprijinirea tinerilor, recompensarea performanței, respectiv prin mediatizarea moștenirii spirituale a celui al cărui nume îl poartă.

Asociația Domokos Géza

Teme articol: comemorare Domokos Géza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.