Covasna Media Group|Thursday, 27 July, 2017

Alertă meteo de ploi, vijelii și grindină pentru miercuri și joi 




Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o informare de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic, valabilă de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 23:00.

Meteorologii avertizează că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35…45 l/mp.

Vijeliile se vor semnala miercuri, îndeosebi în nordul, estul și centrul țârii, precum și în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în regiunile vestice.

Pe parcursul zilei de joi, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul și estul țârii.

Potrivit ANM, în după-amiaza zilei de miercuri, local în Muntenia, Oltenia și Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării.

 




Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->