Covasna Media Group|Thursday, 27 July, 2017

Amenzi în valoare de peste 300.000 lei aplicate de Garda de Mediu Covasna 




Garda de Mediu Covasna a aplicat, în primul semestru din acest an, amenzi în valoare de peste 300.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului.

Conducerea instituţiei a precizat, într-un comunicat de presă, că în urma celor 221 de inspecţii efectuate în primele şase luni ale anului, au fost aplicate 42 sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 amenzi în valoare totală de 308.700 lei şi 13 avertismente.

De asemenea, în patru cazuri s-a dispus suspendarea activităţii contravenienţilor până la intrarea în legalitate.

Potrivit documentului citat, o pondere însemnată a activităţii de control a vizat respectarea legislaţiei de mediu de către operatorii economici care activează în domeniul exploatării forestiere, trasabilitatea materialului lemnos, respectarea legislaţiei privind perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului, verificarea zonelor de picnic, precum şi respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului de către generatorii de deşeuri rezultate din activităţile unităţilor sanitare.

Printre neregulile constatate s-au numărat transportul materialului lemnos peste ape curgătoare, depozitarea materialului lemnos pe albia pârâului, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu, desfăşurarea activităţii fără autorizaţie de mediu sau fără respectarea prevederilor acesteia, necolectarea selectivă a deşeurilor, abandonarea sau eliminarea acestora prin ardere şi practicarea pescuitului sportiv în perioada de prohibiţie.

În prima jumătate a anului, Garda de Mediu Covasna a mai derulat un amplu control tematic ce a vizat administraţiile publice locale, cursurile de apă şi căile de comunicaţie, fiind verificare zonele expuse depozitărilor necontrolate de deşeuri şi serviciile de salubritate. Controlul a avut un caracter preventiv, fiind dispuse măsuri de remediere, cu termene scurte de realizare.

Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au desfăşurat acţiuni comune de control cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Prefectura şi Garda Forestieră Covasna pentru verificarea modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi.

În comunicat se mai menţionează că, în această primăvară, angajaţii Gărzii de Mediu Covasna au participat la o acţiune de plantare în localitatea Ojdula, în cadrul programului „Pădurea CASArbor – pentru generaţii viitoare”, în cadrul căreia au fost plantaţi 5.000 de puieţi de brad, pe o suprafaţă de un hectar.




Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->