ACTUALITATE 13 iulie 2017

VIDEO: Emoții mari pentru meciul cu Astra Giurgiu

de Iulia Drăghici - Taraș | 2243 vizualizări

Valentin Suciu, antrenor Sepsi OSK: „Promovarea ne-a luat puțin pe nepregătite”

Debutul istoric în Liga 1 pentru Sepsi OSK va fi unul cu emoții, a spus antrenorul principal al echipei, Valentin Suciu joi, 13 iulie, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Astra Giurgiu. Timpul redus pentru pregătire și vacanța scurtă dintre cele două campionate îi pun în dificultate pe fotbaliștii clubului covăsnean, însă aceștia speră ca de dragul suporterilor și al comunității să facă o figură bună în Liga 1.

„Această promovare istorică ne bucură foarte mult, dar adevărul este că ne-a luat puțin pe nepregătite. Totuși, în această perioadă scurtă am încercat să umplem golurile pe care le avem, din toate punctele de vedere. (...) Ne pare bine că suntem aici, la momentul acesta, după o foarte scurtă vacanță. Ne bucurăm că nu am avut vacanță, pentru că până la urmă am reușit o promovare istorică pentru această comunitate. Suntem conștienți de așteptările pe care suporterii și comunitatea le au de la noi și de faptul că avem o misiune foarte grea, dar nu imposibilă. În această perioadă au venit mai mulți jucători noi, care sper că prin experiența și atitudinea lor să poată să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele”, a spus antrenorul principal al echipei, Valentin Suciu, care a mai precizat că nu în perioada de pregătire, ci la meciurile cu miză se va vedea valoarea reală a jucătorilor.

Căpitanul echipei, Attila Hadnagy a declarat joi în cadrul conferinței de presă că are încredere în colegii săi și că speră să producă surprize și în Liga 1, la fel cum au făcut-o și sezonul trecut, în liga secundă.

„Am plecat de la Botoșani și nu credeam niciodată că o să vin la Sfântu Gheorghe și într-un an o să promovăm. E un sentiment senzațional aici, unde nu a fost niciodată Liga 1. (...) Eu sper că o să facem treabă bună. Avem și jucători noi, sperăm să se integreze cât mai repede și să facem o figură cât mai frumoasă. Eu zic că avem șansa asta”, a spus acesta.

Întors din Malaiezia, cel mai important transfer al echipei Sepsi, Victoraș Astafei a precizat în cadrul conferinței de presă că valoarea echipei se va vedea pe măsură ce campionatul va avansa.

„Tot timpul am fost o fire optimistă și sper ca această întoarcere să fie de bun augur. Sunt convins că împreună cu echipa o să arătăm o față bună a echipei din Sfântu Gheorghe și cred că de la meci la meci o să creștem în joc. Am găsit aici niște oameni minunați și cred că grupul o să își pună cuvântul”, a declarat acesta.

Suciu despre meciul contra Astrei: „Ne așteaptă un meci dificil”

În ceea ce privește primul meci din liga profesionistă de fotbal, Suciu a declarat: „Ne așteaptă un joc foarte dificil împotriva Astrei. O să vedem la momentul jocului dacă suntem pregătiți. Din punctul nostru de vedere în perioada aceasta scurtă pe care am avut-o am făcut tot posibilul să aducem echipa la un nivel competițional aproape de valoarea celorlalte echipe”.

Încă un transfer înaintea debutului în Liga 1

Joi, Sepsi a anunțat încă un transfer înaintea debutului în Liga 1. Portarul Bogdan Miron, de la UTA Bătrâna Doamnă, este a zecea achiziţie făcută în această vară de echipa din Sfântu Gheorghe. Cristian Oroş (ex-Astra), Victor Astafei (ex-Selangor, Malaezia), Szabolcs Kilyen (ex-Viitorul), Patrick Petre (ex-Dinamo), Marius Papsys (ex-Stumbras, Lituania), Linas Pilibaitis (ex-Atlantas, Lituania), Constantin Grecu (ex-Pandurii Târgu Jiu), Claudiu Herea (ex-CS Baloteşti) și Cristian Dima (ex-Metalul Reşiţa) se numără printre achizițiile din acest sezon ale clubului covăsnean.

Primul meci pentru Sepsi OSK în Liga I va avea loc duminică, 16 iulie, de la ora 18.30, în deplasare cu Astra Giurgiu. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.

https://youtu.be/no5Nte0MBNY

https://youtu.be/g8zpF9KsMZY

Iulia Drăghici

 

Teme articol: Liga I Sepsi OSK forbal suciu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.