Covasna Media Group|Thursday, 27 July, 2017

OPINIE – De ce pleacă românii din Secuime? 




Îmi povestea Csaba, colegul meu Corb, despre un studiu făcut de nu-ştiu-cine, care arăta că românii (locuitori în Ţinutul Secuiesc, mă gândesc) şi-ar părăsi plaiurile natale din cauza conquistadorilor maghiari. M-a pufnit râsul la o asemenea inepţie, scoasă probabil la comandă de un agitator, pentru că nu văd cum asemenea rezultat poate fi adevărat.

Nu numai că este o idee copilărească, dar cineva poate crede că viaţa unei întregi familii îşi schimbă cursul la 180 de grade doar pentru că unul (sau mai mulţi) dintre membrii acesteia nu se înţelege cu vecinul de vis-a-vis?

Românii, indiferent că sunt majoritari sau minoritari, pleacă din cauza neajunsurilor, a mizeriei politice, a nesimţirii şi a impertinenţei cu care o clasa politică imatură îi tratează. Nu îmi place politica, pentru că ceea ce se face în România cred că a depăşit de mult timp pragul decenţei, însă am tot dreptul să îmi expun o părere cu privire la acest subiect, indiferent dacă părerea mea coincide sau nu cu a vecinului; şi spun: în condiţiile în care în România secolului XXI se mai moare de foame în timp ce alţii au case mai multe ca degetele de la membre, în condiţiile în care penalii îşi fac loc în partide şi sunt puşi în frunte pe salarii de mii şi mii de euro, iar doctorii în vârstă de aproape 90 de ani operează pentru o mizerie de salariu de 2.500 de lei şi mai şi plătesc să scoată cărţi pentru a ajuta la dezvoltarea medicinii, în condiţiile în care trebuie să scoţi bani din buzunar pentru a-ţi face o analiză pentru care ţi s-au mai luat bani cel puţin o dată, în condiţiile în care mâncarea costă exact la fel ca în ţările dezvoltate, cu „mica” diferenţă că salariul este de cel puţin 6 ori mai mic, în condiţiile în care este un lux să te duci cu maşina mai mult de 35 de kilometri din cauza preţului combustibilului care creşte în timp ce preţul petrolului scade de ceva vreme, în condiţiile în care există bătrâni care devin statistici în fiecare iarnă, când sunt declaraţi decedaţi din cauza hipotermiei cauzate de ceea ce ar trebui să fie un cămin călduros, în condiţiile în care un copil moare bătut cu pietre şi toţi ridică din umeri, în condiţiile în care mai există copii care mănâncă banana cu coajă pentru că nu au mai văzut aşa ceva în viaţa lor, şi învaţă la lumina lumânării, când nivelul de analfabetism este încă printre cele mai mari din UE… în toate aceste condiţii şi în multe altele, tot ce înseamnă unguri „asupritori” prea puţin mai contează.

Când ai un părinte/copil bolnav şi ţi se spune că nu îi pot face nimic pentru că nu există medicamente în spital, nu-ţi mai stă gândul la Attila care s-a plimbat cu roşu-alb-verde în piept de 15 martie. Te întrebi cu ce ai greşit pe Pământul ăsta de ţi le dă ţie pe toate ăl de sus şi ce poţi face să îţi fie bine ţie şi familiei tale. Te gândeşti cum să faci rost de tratamentul copilului, pentru că statului nu prea îi pasă de problema ta. Trebuie să te descurci singur. Indiferent că te cheamă Ion sau János. Când cei doi văd că sistematic sunt minţiţi, drepturile le sunt călcate în picioare, sunt „violaţi” cât de des se poate de către cei care ar trebui să le asigure siguranţa de atâta amar de vreme, pare că nu mai rămâne altceva de făcut.

Oamenii simpli sunt prea mici să schimbe ceva. Puterea poporului este un miraj sadic, iar veninul minciunii şi furtului de cele mai multe ori inunda şi inimile celor sinceri care se zbat să facă ceva, odată ajunşi o treaptă mai sus. Iar dacă au fost puternici în faţa molimei şi nu s-au îmbolnăvit de răutate şi minciună, ajung să renunţe după o vreme din cauza neputinţei.

Problema românului nu e vecinul. Nici măcar liderii politici maghiari care cer autonomie în Ţinutul Secuiesc. Problema, în general, nu o reprezintă nici măcar românii sau ungurii verzi. Astea sunt mizilicuri pe lângă dramele care se întâmplă zilnic în ţară. Astea sunt copilării, la urma urmei, comparativ cu situaţia populaţiei. Când o mare parte din oameni nu-şi vor mai calcula bruma de bani primită după o lună de spate rupt doar pentru a-şi permite să-şi cumpere de mâncare şi când bunăstarea unei naţii nu va mai fi bruiată de o găleată cu făină şi ulei, cred că atunci Ion şi János vor putea liniştiţi să-şi dispute „neînţelegerile”.

Până atunci eu am văzut că cei doi se pot înţelege de minune atât în română cât şi în maghiară, atât în ţară cât şi peste hotare, că unguri şi români nu sunt doar în România. Unguri şi români, laolaltă, se găsesc peste tot. Şi nu-şi dispută niciun petec de pământ, ci colaborează, probabil pentru că niciunul nu simte că se află pe petecul lui.

Soţul meu este plecat de 1 an jumătate. Culmea ironiei este că tot atâta vreme a împărţit casa nu cu unul, nu cu doi, ci cu trei unguri din Târgu Mureş.

Românii nu pleacă din Secuime. Românii pleacă din România. Pleacă de neputinţă, nu din laşitate. Pleacă de sufocare şi deznădejde, cu sufletul sfâşiat şi greu, cu ochii plini de lacrimi şi buzele muşcate, cu două geamantane şi atât. Doar gândul mai rămâne în urmă şi speranţa de mai bine.

Cella Dan – Sfântu Gheorghe

(Text apărut pe portalul Corbiialbi.ro)




Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->